Subvenționarea accizei la motorină: cererile pot fi depuse până la 31 iulie
18.07.2023

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, până la data de 31 iulie 2023, fermieri pot depune dosarele pentru obținerea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural la oficiile teritoriale ale AIPA.

 

Subvenția complementară se acordă în două etape:

  • pentru motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 – 29 iunie 2023 – nu mai târziu de 31 iulie 2023;
  • pentru motorina achiziționată începând cu 30 iunie 2023 până la 30 septembrie 2023 inclusiv, se depune nu mai târziu de 30 septembrie curent.

 

Cuantumul subvenției va constitui:

  • pentru fermierii micro, mici și mijlocii

100% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 3 248 de lei per tonă ;

– 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 2 980 de lei per tonă.

  • pentru fermierii mari:

–  30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 974,4 lei per tonă;

– 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 894 de lei per tonă.

 

Regulamentul cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină și actele necesare pentru depunerea cererii de subvenționare pot fi consultate aici.