CNAM solicită prezentarea IRM19 în termenul stabilit
20.07.2023

Fiecare angajator urmează să prezinte în termenul stabilit de lege informația autentică și completă privind raporturile de muncă, necesară în scopul acordării sau suspendării statutului de persoană asigurată în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Aceasta poate fi prezentată online, prin intermediul portalului serviciilor publice servicii.gov.md, reiterează Compania Națională de Asigurări în Medicină

 

Astfel, angajatorii sunt obligați să prezinte Serviciului Fiscal de Stat informația aferentă raporturilor de muncă în conformitate cu art.10 alin.(3) din Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Respectiv, Informația este prezentată de către angajator în termen de până la 10 zile lucrătoare:

  • de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă
  • emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau
  • emiterea ordinului de acordare a concediului paternal.

 

Termenul de prezentare a informaţiei nominalizate (Forma IRM19) se determină începând cu ziua următoare după data indicată în ordin.

 

Pentru neprezentarea acesteia se prevede sancțiune contravențională conform prevederilor Codului contravențional, avertizează CNAM.