Dreptul la muncă în Republica Moldova a nerezidenților
28.07.2023

Fără obținerea prealabilă a dreptului și a permisului de ședere provizorie în scop de muncă pot presta muncă pe teritoriul Republicii Moldova în baza vizei, a dreptului de aflare sau a dreptului de ședere provizorie și cetățenii Uniunii Europene sau ai altor state, listă cărora este aprobată de Guvern, sosiți pe o perioadă de până la 90 de zile.

 

Prevederea este inclusă în art.431 din  Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova și, începând cu 27 august 2023, se aplică nerezidenților ce nu se încadrează în categoriile1 indicate anterior în legea prenotată.

 

Încă o modificare operată vizează străinii cu drept de şedere provizorie pentru studii. Dacă la momentul de față legea stabilește că aceștia sunt în drept să presteze pe teritoriul Republicii Moldova munca pe o perioadă care nu trebuie să depășească 10 ore pe săptămână sau echivalentul în zile în decursul unui an, după punerea în aplicare a noilor prevederi ale Legii nr.200/2010 va fi permisă munca de 40 de ore pe săptămână, însă nu mai mult de 1564 de ore pe an cumulativ.

 

Modificările sunt aprobate prin Legea nr.203 din 20 iulie 20203,  publicată ieri, 27 iulie, în MO.

__________________________________

1 Legea nr.200/2010, art.431, alin. (8):

a) angajații misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare, ai organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi membrii familiilor lor; 

b) jurnaliştii acreditaţi în Republica Moldova; 

c) oamenii de creaţie şi lucrătorii din cultură sosiţi pe o perioadă de pînă la   90 de zile, precum şi membrii colectivelor artistice, inclusiv ai personalului administrativ şi de deservire, sosiți în turneu; 

d) cadrele științifico-didactice universitare și cercetătorii științifici aflați în mobilitate academică, în baza acordurilor interinstituționale, cu dreptul de a ține cursuri sau de a efectua studii de cercetare pe o perioadă de scurtă durată (de pînă la 90 de zile);

e) profesioniștii independenți; 

f) persoanele aflate în vizită de afaceri; 

g) persoanele transferate temporar de către o persoană juridică străină; 

h) persoanele delegate în Republică Moldova în interes de serviciu;      

i) persoanele sosite în Republica Moldova pentru activităţi de cercetare ştiinţifică în cadrul proiectelor europene sau internaţionale, cu excepţia celor sosite la muncă în baza contractului individual de muncă;

j) personalul navigant și echipajele navelor maritime și fluviale; 

k) persoanele sosite la studii, inclusiv în cadrul schimbului de elevi, precum şi pentru formare profesională neremunerată sau pentru perfecţionare;

l) titularii dreptului de şedere permanentă sau persoanele cu domiciliu permanent în Republica Moldova;

m) apatrizii al căror statut a fost recunoscut de către Republica Moldova;

n) titularii dreptului de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei;

o) titularii dreptului de ședere provizorie pentru activități religioase;

p) persoanele pentru care, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, este stabilit un alt mod de angajare decît cele prevăzute de legislația în vigoare;  

q) asociații, acționarii și membrii consiliului de administrație al beneficiarului solicitant, care efectuează investiții străine și nu deţin funcții remunerate în cadrul acestuia, pe o perioadă ce nu trebuie să depășească 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice;

r) administratorul beneficiarului solicitant, care se află în Republica Moldova pe o perioadă ce nu trebuie să depășească 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice.