În Republica Moldova urmează a fi elaborată și aprobată legea privind rețeaua de colectare de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță inițierea elaborării proiectului ce are drept scop stabilirea cadrului normativ în domeniu, iar informațiile obținute în conformitate cu legea vor servi drept bază pentru stabilirea situației agriculturii și a piețelor agricole, precum și pentru stabilirea veniturilor a exploatațiilor agricole, necesare evaluării implementării politicilor sectoriale.
Totodată, proiectul va stabili cadrul instituțional pentru funcționarea rețelei de colectare de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole.
Pentru asigurarea calității proiectului, MAIA invită părțile interesate să prezinte, până la 20 august 2023, recomandările pe marginea proiectului de lege ce urmează a fi elaborat, la adresa de email: vasilii.dogotari(at)maia.gov.md.