Sancțiuni pentru utilizarea ECC fără emiterea documentului fiscal
07.08.2023

Începând cu data de 5 august 2023, în Codul fiscal este inclusă noțiunea de terminal de plată în numerar – dispozitiv automatizat care permite prestatorului de servicii de plată primirea și/sau eliberarea numerarului, care este destinat executării unui serviciu de plată de la/către utilizatorii serviciilor de plată și care funcționează în regim autonom, fără prezența fizică (participarea) a altei persoane decât utilizatorul serviciilor de plată ce depune și/sau primește numerarul. Aceasta a suplinit art.5 din CF (p. 402).

 

Modificările prezentate au fost aprobate în CF prin Legea nr.209/2022 pentru modificarea unor acte normative.

 

Totodată, în redacție nouă este expus și p.40 al aceluiași articol, din noțiunea de echipamente de casă şi de control fiind exclusă sintagma terminal cash-in. Respectiv, la momentul de față ECC reprezintă maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală, alte sisteme informatice, ce includ dispozitive electronice (de tip terminal de plată în numerar,  aparat de schimb valutar, precum şi altele ce dispun de un program de aplicaţie dedicat şi identificabil) cu funcţii de maşini de casă şi de control, destinate pentru înregistrarea operaţiunilor de casă (în numerar), păstrarea, imprimarea, criptarea şi transmiterea la serverul Serviciului Fiscal de Stat a informaţiei financiare gestionate, care asigură protecţia algoritmelor de lucru şi a datelor înregistrate de modificarea nesancţionată.
 

Încă o modificare pusă în aplicare din 5 august stabilește aplicarea sancţiunii sub formă de amendă în cuantum de la 5000 lei până la 15000 de lei pentru utilizarea echipamentului de casă și de control fără a emite bonul fiscal/documentul fiscal. Prevederea a suplinit art.254 din CF, care reglementează răspunderea contribuabilului pentru neutilizarea ECC.