Utilizarea scutirii persoanale de unele categorii de contribuabili
29.03.2023

Prezentarea generală a proiectului hotărârii cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului pentru implementarea politicii fiscale și vamale, ce urmează a fi examinată și aprobată de Executiv, a fost oferită de publicația noastră ieri, 28 martie. Astăzi venim cu unele detalii suplimentare.

 

Astfel, prevederile Regulamentului cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări (în continuare – Regulament) urmează a fi racordate la cele stabilite în art. 351 din Codul fiscal, modificat prin Legea nr.356/2022.

 

Respectiv, pct.161 din Regulament va indica expres că persoanele fizice care, pe parcursul perioadei fiscale, au obținut venituri impozitate conform art.881 şi cap. 1 al titlului X din CF, sunt private de dreptul de a folosi scutirile conform art.33, 34 şi 35 din Cod pentru perioada în care încasează venituri impozitate conform regimului special de impozitare.

 

Scutirile se aplică proporțional lunilor de activitate în regimul standard de impozitare.

 

Utilizarea scutirilor se va permite pentru lunile în care s-a obținut venituri din activitatea în regimul standard de impozitare, în cazul în care în una și aceiași lună se obțin venituri impozitate conform art.881 şi cap.1 al titlului X din CF și conform regimului standard de impozitare, pentru luna respectivă persoana fizică nu va fi în drept să utilizeze scutirile.

 

Totodată, proiectul vine cu includerea în Regulament a prevederii că persoanele care exercită activităţi necalificate cu caracter ocazional (zilieri) nu sunt în drept să beneficieze de scutirile prevăzute la capitolul 4 din titlul II al CF.