Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de ieri, 14 august, două acte normative ce țin de acordarea suportului producătorilor agricoli.
Primul dintre aceste documente este Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermieri afectați de consecințele crizelor din 2022. În acest caz sunt eligibili fermierii micro sau mici1, care exploatează teren arabil ce a fost însămânţat cu culturi cerealiere din prima grupă (grâu, orz, ovăz și triticale) pentru roada anului 2023. Acestea urmează a fi declarate în Raportului statistic nr. 4-agr, suprafața indivizibilă nu poate fi mai mică de 0,5 ha pentru toate culturile eligibile, iar solicitantul să fie în procedura falimentului, procedura simplificată a falimentului sau de dizolvare cu lichidare, precum și să nu fie inclus în Lista de interdicție a subiecților subvenționării.
Cuantumul subvenției va fi calculat de AIPA conform formulei prezentate în Regulament, cu aplicarea coeficientului de categorisire în funcție de suprafeţele gestionate, fiind asigurată repartizarea totală a fondului alocat. Cuantumul acestuia va fi identificat prin raportul fondului la suma suprafeţelor eligibile ale tuturor beneficiarilor plenipotenţiali și nu poate depăși suma de 400 mii lei per solicitant.
Al doilea document este Regulamentul privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar estern, destinat suportului fermierilor afectați de seceta din anul 2022 în cazul în care roada a fost afectată în proporție de 50% și mai mult. Eligibili sunt fermierii ce prelucrează suprafețe agricole de până la 1500 ha. Cantitatea de motorină per ha va fi determinată drept raportul dintre cantitatea totală disponibilă de combustibil și suprafața totală eligibilă pe țară.
Anexe la Regulamente sunt actele ce urmează a fi depuse de solicitanți. Ambele documente vor intra în vigoare la data publicării acestora în MO, fapt despre care vă vom informa.
___________________________________________
1 Legea nr.71/2023, art. 4. Subiecții subvenționării
1) Subiecți ai subvenționării în agricultură sau în mediul rural sunt:
- fermierii care se clasifică în următoarele categorii și întrunesc cumulativ următoarele condiții:
- fermier micro – fermier care are cel mult 9 salariați și realizează o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei;
- fermier mic – fermier care are cel mult 49 de salariați și realizează o cifră anuală de afaceri de până la 50 de milioane de lei…