Astăzi, 22 august, Serviciul Fiscal de Stat comunică despre inițierea procesului de elaborare a ordinului Serviciului Fiscal de Stat cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr.25/2017 privind aprobarea și punerea în aplicare a formularului tipizat CPF17 ,,Cerere privind modificarea perioadei fiscale”.
Respectiv, autoritatea fiscală invită toate părțile interesate să prezinte propuneri și sugestii la adresa electronică ana.covalciuc(at)sfs.md, termenul-limită pentru înaintarea acestora fiind stabilit până la data de 29 august 2023.
Amintim, art.121 din Codul fiscal stabilește:
(3) Pentru agentul economic care a adoptat decizia de lichidare pe parcursul anului calendaristic, perioadă fiscală se consideră:
a) perioada de la începutul anului calendaristic pînă la data întocmirii bilanţului provizoriu de lichidare;
b) perioada de la începutul anului calendaristic pînă la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare.
(31) Pentru întreprinderile reorganizate, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic pînă la data radierii întreprinderii din Registrul de stat.
(32) Pentru agenţii economici care pe parcursul anului fiscal obţin titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic şi pînă la finele lunii calendaristice în care este obţinut titlul de rezident al parcului.
(33) Pentru agenţii economici cărora pe parcursul anului fiscal li se retrage titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei, perioadă fiscală se consideră perioada care începe cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost retras titlul de rezident al parcului şi pînă la finele anului calendaristic.
(4) Prin derogare de la prevederile alin.(1), pentru agenţii economici care au dreptul, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii, să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. În acest caz, perioada fiscală constituie o perioadă de oricare 12 luni consecutive.
(5) Perioada fiscală menţionată la alin.(4) se va modifica ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilităţii.
(6) Înainte de aplicarea unei noi perioade fiscale în corespundere cu prevederile alin.(4) sau (5), agentul economic este obligat:
a) să informeze Serviciul Fiscal de Stat şi să prezinte acestuia documentele privind schimbarea perioadei fiscale, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat;
b) să aplice perioada fiscală de tranziţie şi regulile stabilite în cap. 72 din prezentul titlu.