Înregistrarea video a operațiunilor de schimb valutar va fi păstrată minim 15 zile
28.08.2023

În Hotărârea nr.335/2016 a Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei cu privire la aprobarea Regulamentului privind activitatea unităților de schimb valutar sunt operate modificări. Acestea sunt publicate în MO din 25 august 2023 (Hotărârea BNM nr.162 din 10 august) și vor fi puse în aplicare în termen diferit.

 

Astfel, până la 20 octombrie 2023 unitățile de schimb valutar vor asigura supravegherea și înregistrarea video a activității de schimb valutar în numerar cu persoane fizice la fiecare ghișeu pe toată durata programului de lucru, în timp real, iar în cazul defecțiunilor tehnice sau al altor incidente care fac imposibilă supravegherea și înregistrarea video a activității acestea vor sista activitatea de schimb valutar a ghișeului, consemnând incidentul într-un registrul, modelul acestuia fiind anexă la hotărârea publicată. Deținerea acestuia de unitate va deveni obligatorie.  

 

Suplimentar, înregistrarea video trebuie să fixeze cel puțin data, ora și minutele fiecărei tranzacții valutare, va permite, în mod obligatoriu, vizualizarea persoanei fizice care efectuează operațiunea de schimb valutar și a mâinilor casierului. Înregistrările sunt păstrate, în formă digitală și în condiții de securitate, cel puțin 15 zile calendaristice, precum și sunt prezentate pentru verificare la solicitarea organelor controlului valutar.

 

Din data publicării Hotărârii BNM nr. 162/2023, unitățile de schimb valutar pot perfecta printr-un singur document operațiunile, respectând reflectarea tuturor câmpurilor prevăzute în registrele operaţiunilor de vânzare și cumpărare a valutei străine în numerar și a cecurilor de călătorie în valută străină contra lei moldoveneşti în numerar (până la momentul actual fiecare operațiune era reflectată în registre separate). Cu respectarea condițiilor indicate,  un singur document poate fi perfectat și în cazul efectuării operațiunii prin intermediul aparatului de schimb valutar.

 

Intervențiile în Regulament sunt condiționate de modificările operate în Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară, care vor fi puse în aplicare la 20 octombrie 2023.