Monopolul fiscal: procedura de atribuire a statutului va fi precizată
30.08.2023

Necesitatea atribuirii statutului de monopol fiscal pentru anumite activități economice va fi examinată și se va realiza la inițiativa:

  • membrilor Comisiei, cu acordul fondatorului întreprinderii sau grupului de întreprinderi;
  • fondatorului întreprinderii sau grupului de întreprinderi;
  • ministerelor de ramură, responsabile de politici din sectorul în care activează întreprinderea sau grupul de întreprinderi, cu acordul fondatorului.

 

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Regulamentului privind organizarea activității și funcționarea Comisiei Naţionale pentru Monopol Fiscal. Astfel, este propusă transmiterea atribuțiilor acesteia, precum și modului de organizare și funcționare a respectivului organ (inclusiv funcția de președinte a Comisiei și dreptul de desemnare a reprezentanților societăţii civile) de la Ministerul Finanțelor către MDED. Intervențiile sunt necesare având în vedere operarea modificărilor în Legea nr.845/1992, prin care art.368 al legii prenotate stabilește funcțiile MDED, inlusiv de ținere a lucrărilor de secretariat ale Comisiei.

 

Totodată, Regulamentul urmează a fi completat cu capitolul ce va reglementa procedura examinării și constatării necesității atribuirii statutului de monopol fiscal, fiind detaliate aspectele ce se referă la aceste proceduri.

 

Potrivit proiectului, Comisia, la solicitarea persoanelor cu drept de înaintare a inițiativei de atribuire a statutului de monopol fiscal, va examina cererea în cel mult 45 zile de la data depunerii acesteia. Autoritatea va fi în drept să respingă sau să acepte solicitarea, comunicând decizia în termen de 3 zile de la aprobarea acesteia. Proiectul prevede și structura proiectul actului normativ prin care se atribuie statutul de monopol fiscal: perioada pentru care acesta este oferit, drepturile și obligațiile întreprinderii sau grupului lor, consecințele juridice ale nerespectării regulilor, drepturilor și obligațiilor aferente.

 

Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 28 august.

 

Amintim, statutul de monopol fiscal se atribuie doar persoanei juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Din momentul în care cota capitalului de stat devine minoritară, întreprinderea pierde statutul de monopol fiscal și toate drepturile exclusive atribuite prin statutul de monopol fiscal devin nule.

 

Anterior MDED a anunțat examinarea oportunității instituirii  monopolului de stat asupra activității de livrare de resturi și deșeuri de metale feroase și neferoase către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar.