Legiferarea generală în raport cu mediul de afaceri
07.09.2023

Sub incidența revederii Legii nr.100/2017, potrivit căreia data intrării în vigoare trebuie să survină nu mai devreme de 6 luni de la data publicării legilor care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum și pentru legile de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal și a legilor ce țin de politica fiscală pot cădea și alte acte normative.

 

Autorii pachetului nr.IV de legi, scopul căruia este facilitarea activității mediului de afaceri, consider oportun ca și legile care reglementează activitatea de întreprinzător în partea ce se referă la stabilirea de obligații, cerințe sau interdicții suplimentare în desfășurarea activității economice să fie puse în aplicare nu mai devreme de 6 luni de la data publicării acestora.

 

Potrivit notei proiectului, una dintre problemele în procesul de reglementare constă în faptul că autoritățile publice centrale (în special, cu funcții de control), contrar atribuțiilor stabilite de lege, continuă să aprobe acte normative și să le impună, fie să aprobe acte normative în temeiul legii, dar care substanțial depășesc limitele stabilite de legiuitor.

 

Cu toate acestea, autorii propun ca modificările, după aprobarea proiectului, să fie puse în aplicare în termen de 2 luni de la publicarea legii în MO.

 

Documentul este propus pentru consultări publice, care vor dura până la 15 septembrie.