Cererea privind modificarea perioadei fiscale, care la momentul de față se prezintă până la începerea noii perioade fiscale subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat unde se deservește contribuabilul, va putea fi depusă și în format electronic prin intermediul SIA „e-Cerere” din cadrul SIA Cabinetului personal al contribuabilului.
Autoritatea fiscală propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr.25/2017 privind aprobarea și punerea în aplicare a formularului tipizat CPF17 ,,Cerere privind modificarea perioadei fiscale”.
Amintim, potrivit art.121 din Codul fiscal, prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înţelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil şi se calculează suma impozitului care trebuie achitată. Totodată, pentru agenţii economici care au dreptul să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. În acest caz, perioada fiscală constituie o perioadă de oricare 12 luni consecutive. Aceasta se va modifica ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilităţii. Aici menționăm că, potrivit proiectului elaborat de autoritatea fiscală, în textul ordinului Legea nr.313/2007 va fi substituită cu Legea nr.287/2017.
Modificările vor fi puse în aplicare din data publicării acestora în MO.
Propunerile și sugestiile asupra proiectului pot fi expediate până la 15 septembrie în adresa persoanei responsabile pentru elaborarea documentului: Ana Covalciuc, Inspector principal, număr telefon 022 82 33 95, e-mail: ana.covalciuc(at)sfs.md.