Tipurile de drepturi şi de venituri aferent cărora nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (anexa nr.3 La Legea nr.489/1999) poate fi suplinită cu venituri noi – cele obținute drept indemnizație pentru munca prestată în perioada electorală, inclusiv în ziua alegerilor.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale inițiază elaborarea proiectului hotărârii de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, scopul intervențiilor preconizate fiind reducerea cheltuielilor planificate și executate pentru organizarea și desfășurarea alegerilor.
Propunerile și sugestiile părților interesate pot fi expediate până pe data de 17 septembrie în adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Pulbere Natalia (Consultant principal, Direcția politici de asigurări sociale), număr telefon 022 804 465 / e-mail: natalia.pulbere(at)social.gov.md.
Amintim, la momentul de față art.20 din Codul fiscal (lit.z14)) stabilește veniturile obţinute sub formă de indemnizaţie pentru munca prestată în ziua alegerilor, achitată membrilor consiliilor electorale de circumscripţie, membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi funcţionarilor aparatelor consiliilor şi birourilor respective drept neimpozabile.
Potrivit Codului electoral (alin.8) art.45), pentru activitatea în perioada electorală, inclusiv în ziua alegerilor, membrilor organelor electorale nedegrevați și celor neconvocați, precum și funcționarilor aparatelor birourilor electorale li se stabilește o indemnizație în mărime de 20% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, achitată din mijloacele financiare alocate pentru alegeri.