Cadrele didactice nu vor confirma utilizarea compensației
13.09.2023

Obligația de raportare a cheltuielilor de către personalul de conducere şi didactic din instituţiile de învățământ general public, care beneficiază de compensațiile oferite în scopul asigurării perfecționării activității și creșterii calității pregătirii de specialitate, va fi anulată.

 

Astfel, prevederile Regulamentului privind acordarea compensațiilor bănești anuale ce stabilesc că fiecare beneficiar este obligat să prezinte, până la 31 decembrie, administrației instituției de învățământ documente confirmative privind utilizarea compensației bănești conform destinației, iar în cazul intenției de utilizare a compensației după 31 decembrie – a unei declarații în acest sens, vor fi abrogate.

 

Propunerea este elaborată de Ministerul Educației și Cercetării, aceasta urmând a fi examinată și aprobată de Guvern.

 

Potrivit notei proiectului, compensațiile bănești anuale pentru cadrele didactice sunt o garanție socială, oferită nominal, în scopul dezvoltării personale, asigurând motivarea cadrelor didactice pentru creșterea profesională. Totodată, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 208/2015 privind Clasificația bugetară compensațiile bănești anuale pentru personalul de conducere și didactic sunt planificate și achitate conform Codului economic 270000 „Prestații sociale”, codul economic 272500 „Compensații”, care nu se restituie și nu se reflectă în evidența contabilă a instituției ca datorii ale angajaților.

 

Încă o prevedere a proiectului este stabilirea perioadei de acordare a respectivei compensații. Astfel, din anul 2024 aceasta va fi acordată tuturor beneficiarilor în luna octombrie.

 

Amintim, potrivit Hotărârii Guvernului nr.969/2018, compensațiile bănești se acordă anual, într-o singură tranșă, și constituie 4 000 lei.