Reglementările controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător pot fi extinse asupra persoanelor ce nu sunt agenți economici
04.10.2023

În cazul efectuării controlului prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii, aceasta este obligată să prezinte organului de control informaţia şi documentele specificate în solicitare în termenul corespunzător duratei controlului indicat în delegația de control aferentă. Neprezentarea informației solicitate constituie temei pentru efectuarea unei vizite la fața locului în cadrul termenului preconizat pentru controlul în cauză, inclusiv constituie temei de prelungire a duratei controlului, dacă este cazul, prevede noua redacție a art.4 din Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

 

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizări a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege ce conține propuneri de intervenții în trei acte normative (de rând cu Legea nr.131/2012, în care sunt prevăzute cele mai multe modificări, este propusă completarea cu unele prevederi a Legii nr.136/2017 cu privire la Guvern și a Codului contravențional).

 

Una din cele mai importante propuneri vizează posibilitatea extinderii prevederilor Legii nr.131/2012 în raport cu controlul efectuat asupra persoanelor care nu sunt agenți economici, în măsura în care legile sectoriale vor face referință la Legea nr.131/2012. Este propusă și extinderea obiectivului legii, a ariei de riscuri și prejudicii ocrotite de legea în cauză.

 

Totodată, urmează a fi majorat și rolul Cancelariei de Stat, în calitate de autoritate de supraveghere, la sporirea disciplinei și prevenirii abuzuri comise de inspectori la aplicarea măsurilor restrictive, fiind inclusă o componentă suplimentară de contravenție pentru aceștia. Astfel, Codul contravențional poate fi completat cu prevederea de stabilire a amenzii de la 180 la 300 UC aplicată persoanei cu funcție de răspundere în cazul dispunerii, în cadrul sau în urma controlului de stat, a măsurilor restrictive care nu sunt prevăzute expres de lege sau aplicarea acestora cu încălcarea limitelor prevăzute de lege.

 

Alte prevederi ale proiectului au fost prezentate de publicația noastră anterior (aici), iar propunerile și obiecțiile asupra documentului pot fi prezentate până la 13 octombrie.