Instrucțiunea privind evidenţa obligaţiilor faţă de buget va fi actualizată
05.10.2023

Instrucţiunea privind evidenţa obligaţiilor faţă de buget, aprobată prin Ordinul IFPS nr.400/2014,  va conține noi prevederi. Proiectul modificărilor este elaborat și propus pentru consultări publice de Serviciul Fiscal de Stat.

 

Astfel, urmează a fi extinse sursele în temeiul cărora sunt efectuate înscrierile în conturi privind naşterea obligaţiilor fiscale. De rând cu cele existente, se va ține cont și de datele din sistemele informaționale de generare a avizelor de plată, precum și cele reflectate în Sistemul Informațional Automatizat „Registrul amenzilor contravenționale” (SIA RAC). Aici menționăm că Instrucțiunea cu privire la procedura de furnizare a informației privind amenzile contravenționale către Serviciul Fiscal de Stat a fost aprobată prin HG nr.746/2020, iar conceptul SIA RAC, elaborat de Ministerul Finanțelor, încă urmează a fi aprobat.

 

Totodată, Ordinul nr.400/2014 va fi completat cu prevederea că, la inițierea/setarea calculării soldului a unei clasificației economice în cazul preluării de către SFS a funcției de administrator de venituri a unei clasificații economice de la un alt administrator de venituri, soldurile inițiale aferente acestei clasificații economice sunt încărcate în sistem conform informației prezentate de administratorul de venituri predecesor. În cazul lipsei informației menționate, soldurile inițiale în sistem se vor stabili cu valoarea zero.

 

În situația clasificației economice, pentru care SFS va înregistra inițial doar sumele achitate, soldurile inițiale în sistem se vor stabili cu valoarea zero la începutul lunii în care urmează a fi prezentate sumele calculate.

 

Propunerile și obiecțiile asupra proiectului sunt acceptate până la data de 9 octombrie 2023.