Restituirea impozitelor şi taxelor percepute potrivit Codului fiscal și altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, se realizează de la bugetul de stat şi bugetele locale, ale căror surse de venit constituie, cu excepția impozitului pe venit al persoanelor fizice care se restituie de la bugetul de stat.
Inițiativa legislativă de completare a Codului fiscal, înregistrată în Parlament încă în luna iulie 2023, precum și amendamentele propuse la respectivul proiect, au fost examinate de Cabinetul de miniștri în ședința de ieri, 4 octombrie, fiind susținute parțial. Hotărârea Guvernului nr.764 este publicată astăzi, 5 octombrie, în MO.
Astfel, de rând cu norma citată supra, proiectul stabilește că restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din unitatea autonomă se realizează de la bugetul unității teritoriale autonome cu statut juridic special în limita veniturilor disponibile. Sumele neacoperite pentru restituire se compensează prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat, în modul stabilit de legislație. Prevederile vor fi statuate drept alin. (11) al art.6 din CF.
Totodată, ținând cont de faptul că termenul de examinare și aprobare a proiectului este restrâns, Executivul a susținut amendamentul ce prevede punerea în aplicare a noilor prevederi din 1 noiembrie 2023 (anterior a fost propusă data de 1octombrie).
Proiectul urmează a fi examinat și aprobat de Parlament.