Modificarea perioadei fiscale poate fi solicitată online
05.10.2023

Astăzi, 5 octombrie 2023, au intrat în vigoare modificările operate la Ordinul IFPS nr.25/2017 privind aprobarea și punerea în aplicare a formularului tipizat CPF17 „Cerere privind modificarea perioadei fiscale”. Acestea au fost aprobate prin Ordinul nr.359, publicat de Serviciul Fiscal de Stat în MO.

 

Astfel, dacă până la momentul de față respectiva cerere putea fi prezentată fizic subdiviziunii autorității fiscale în raza de deservire a contribuabilului, începănd cu ziua de astăzi entitățile au posibilitatea de a depune cererea și în format electronic, prin intermediul SIA „e-Cerere” din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”.

 

Amintim, art.121 din Codul fiscal stabilește expres că prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înţelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil şi se calculează suma impozitului care trebuie achitată. Totodată, agenţii economici care au dreptul, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii, să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. În acest caz, perioada fiscală constituie o perioadă de oricare 12 luni consecutive, care poate fi modificată ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilităţii.

 

Același articol stabilește obligația contribuabilului de a informa și de a prezenta SFS documentele privind schimbarea perioadei fiscale, precum și de aplicare a perioadei fiscale de tranziţie şi regimul fiscal în cazul aplicării acesteia (art.545-549 din CF).