Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a aprobat prin Ordinul nr. 131 din 3 octombrie curent opt standarde ocupaționale. Tuturor ocupațiilor le-a fost atribuit nivelul CNCRM: 3 și diferite coduri ale Clasificatorului Ocupațiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021).
Astfel, în MO din 13 octombrie sunt publicate standarde profesionale pentru:
• apicultor (cod CORM 612301)
• controlor/controloare calitate produse alimentare (cod CORM 751501)
• viticultor/viticultoare (cod CORM 611209)
• brutar/brutăreasă (cod CORM 751202)
• cofetar/cofetară (cod CORM 751204)
• ciontolitor-tranșator carne (cod CORM 751104)
• tractorist/tractoristă (cod CORM 834108)
• prelucrător/prelucrătoare mezeluri (cod CORM 751114).
În elaborarea standardelor menționate au fost implicați specialiști practicieni, tehnologi, reprezentanți ai organizațiilor sindicale, care au determinat definiția profesiei, riscurile asociate acesteia, echipamentele necesare muncii și abilitățile de aplicare etc.
Reiterăm, CORM 006-2021 stabileşte denumirile ocupaţiilor (funcţiilor și profesiilor) practicate de populaţia activă a RM şi clasificarea lor pe grupe, în funcţie de nivelul de omogenitate a activităţii desfăşurate și de nivelul de competențe/abilități necesare pentru a practica ocupațiile respective și se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatoriu la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere indicarea ocupaţiei.
Acesta este un document de reglementare destinat utilizării în unități la încheierea contractelor individuale de muncă (CIM) cu salariații; prezentarea formularului IPC21 și alte cazuri în care se impune indicarea ocupațiilor la completarea documentelor oficiale.
Statele de personal ale unității de asemenea reprezintă unul dintre documentele obligatorii, care urmează a fi aprobate la unitate cu indicarea denumirilor ocupațiilor, care vor corespunde CORM 006-2021.