Încă cinci entități sunt obligate să utilizeze e-Factura
25.10.2023

Lista entităților obligate să utilizeze factura fiscală electronică a fost extinsă. Ordinul nr.388, aprobat de Serviciul Fiscal de Stat, prin care încă cinci contribuabili, selectați în baza criteriilor de selectare aprobate prin Instrucțiunea privind modul de determinare și aprobare a respectivei liste, a fost publicat astăzi, 25 octombrie, în MO. Astfel, la momentul de față sunt obligați să utilizeze factura fiscală electronica 68 persoane juridice, lista cărora poate fi consultată aici, iar începând cu 1 noiembrie 2023 aceasta este completată cu următoarele entități:

Potrivit prevederilor Codului fiscal, subiectul impozabil inclus în lista privind utilizarea obligatorie a facturii fiscale electronice (e-factura), aprobată de SFS, la efectuarea livrării impozabile pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea în cauză factura fiscală electronică, eliberată în modul stabilit de autoritatea fiscală.

 

Amintim, Ordinul nr. 645 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de determinare și aprobare a listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-Factura) a intrat în vigoare la 7 decembrie 2018, iar primele entități au fost selectate și incluse în listă pe data de 4 aprilie 2019.