Serviciul Fiscal de Stat invită toate părțile interesate să prezinte, până la data de 3 noiembrie 2023, propuneri și sugestii pentru elaborarea proiectului ordinului cu privire la aprobarea formularului Declarației cu privire la dividendele și defalcările din profitul net ce urmează a fi achitate la buget de către societăţile pe acţiuni, întreprinderile de stat şi municipale. Propunerile pot fi expediate în adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Iulia Țurcan, Inspector principal (Direcția generală metodologia impozitelor și taxelor), e-mail: iulia.turcan(at)sfs.md, număr telefon 022 823395.
Amintim, la momentul de față raportarea este asigurată prin intermediul formularelor tipizate aprobate prin Ordinul IFPS nr. 455/2016 – Darea de seamă privind dividendele ce urmează a fi achitate la buget de către societăţile pe acţiuni (Forma DPP16) și Darea de seamă privind defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat şi municipale (Forma DISM16), temenul-limită de prezentare ale cărora expiră pe data de 30 august al anului următor celui de gestiune. Astfel, scopul proiectului este comasarea acestor două formulare într-un singur raport.