În calitate de organ de control de stat, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) este în drept să efectueze controale asupra activității de întreprinzător doar în urma analizei și calculului riscurilor și doаr în baza și limitele listelor de verificare aplicabile domeniului, tipului și obiectului controlului, conform prevederilor Legii nr. 131/2012.
În acest sens, Inspectoratul a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul a peste 40 de liste de verificare ce urmează a fi aprobate prin ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în subordinea căruia este INST.
Consultările vor dura până la 14 noiembrie 2023. Proiectele fiecărei liste pot fi consultate aici, domeniile supuse verificării de autoritate fiind:
- securitatea industrială;
- construcții și urbanism;
- geodezie, cartografie și geoinformatică;
- supravegherea pieței privind produsele nealimentare din domeniile atribuite;
- protecția consumatorilor în sfera siguranței produselor nealimentare din domeniile atribuite
- supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor;
- supravegherea de stat în domeniul protecției civile.
Astfel, entitățile care activează în domeniile respective pot profita de posibilitatea înaintării propunerilor și opiniilor asupra documentelor, contribuind la îmbunătățirea cadrului normativ în procesul de elaborare.