Operatorii din domeniul agroalimentar la efectuarea controalelor oficiale urmează să ofere personalului din cadrul autorităților competente accesul:
- la echipamentele, mijloacele de transport, sediile și alte locuri pe care le controlează, precum și la împrejurimile acestora;
- la sistemele lor computerizate de gestionare a informațiilor;
- la animalele și bunurile pe care le controlează;
- la documente și la orice alte informații relevante,
în măsura în care este necesar în vederea efectuării controlului sau a altor activități oficiale, în cazul în care autoritatea competentă solicită aceasta.
Prevederile sunt incluse în proiectul de lege privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar, care a fost avizat de Executiv (Hotărârea Guvernului nr.841 este publicată în MO din 2 noiembrie) și urmează a fi examinat în Parlament.
Documentul stabilește un cadru legislativ unic pentru organizarea controalelor oficiale pe întregul lanț agroalimentar și va fi aplicat în domeniile:
- integritatea și salubritatea alimentelor și siguranța acestora în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție, inclusiv în domeniul comerțului și protejarea intereselor și informațiilor consumatorilor, fabricarea și utilizarea materialelor și a obiectelor destinate să vină în contact cu alimentele;
- prevenirea și minimizarea riscurilor pentru sănătatea umană și a animalelor determinate de subprodusele de origine animală și produsele derivate;
- producția ecologică și etichetarea produselor ecologice;
- utilizarea și etichetarea denumirilor de origine protejate, a indicațiilor geografice protejate și a specialităților tradiționale garantate;
- diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (OMG) pentru producerea de alimente și furaje;
- furaje și siguranța furajelor, în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție și de utilizare a acestora;
- cerințele cu privire la sănătatea și bunăstarea animalelor;
- măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor;
- introducerea pe piață și utilizarea produselor de protecție a plantelor și utilizarea durabilă a pesticidelor, cu excepția echipamentelor de aplicare a pesticidelor etc.
Documentul poate fi consultat aici, iar publicația noastră va reveni cu detalii pe măsura promovării proiectului.