Achizițiile publice sectoriale: detalierea reglementărilor
09.11.2023

Un contract de achiziții publice care are drept obiectiv includerea mai multor activităţi cade sub incidenţa regulilor aplicabile activităţii pentru care contractul este destinat în primul rând. În cazul contractelor în care, în mod obiectiv, este imposibil de determinat pentru care activitate este destinat contractul în primul rând, se vor aplica regulile stabilite prin Legea nr.291 pentru modificarea unor acte normative (vizează în special Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale), marea majoritate a prevederilor căreia vor fi puse în aplicare peste 12 luni din data publicării (MO din 8 noiembrie 2023). Acest termen este necesar pentru elaborarea și aprobarea actelor normative necesare pentru implementarea legii.

 

Menționăm, documentul vine cu reglementări ce țin de achizițiile mixte care cuprind mai multe activități, inclusiv implică aspecte de apărare sau de securitate; stabilește condițiile de neaplicare a prevederilor acesteia in cazul contractelor și concursurilor de soluții atribuite de o autoritate contractantă unei persoane juridice de drept public sau privat; prevede modul de încheiere a contractului în cazul activităților expuse direct concurenței; precizează procedura desfășurării achiziței etc.

 

Totodată, la 8 noiembrie a intrat în vigoare completarea articolului ce stabilește excepțiile la Legea nr.131/2015, potrivit căreia prevederile acesteia nu se aplică contractelor de achiziții publice atribuite de către autoritățile care efectuează activități speciale de investigații și măsuri contrainformative și informative externe, care se referă la achiziționarea de programe informatice și softuri, precum și mijloace tehnice speciale, în scopul obținerii în secret a informației.