Pentru perioadele fiscale 2023 – 2025 inclusiv, întreprinderile micro, mici sau mijlocii (conform criteriilor determinate potrivit prevederilor art.5 alin.(1) din Legea nr.179/2016) care aleg să aplice prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal vor bifa în Declarația VEN12 boxa corespunzătoare literei S.
Astăzi, 14 noiembrie, în MO a fost publicat Ordinul nr.99 emis de Ministerul Finanțelor, prin care sunt operate modificări la Ordinul ministrului finanțelor nr. 153/2017 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici. Potrivit documentului, noile prevederi intră în vigoare la data publicării în MO și se pun în aplicare începând cu perioada fiscală de raportare 2023.
Documentul conține modul de reflectare în declarație a venitului rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic în cazul în care formarea acesteia este o urmare a insolvabilității contribuabilului, a donațiilor în scopuri filantropice și de sponsorizare, de ajustare a veniturilor obținute în urma tranzacțiilor economice cu fondatorii sau alte persoane interdependente efectuate la un preț mai mic decât prețul de piață etc.
Atât formularul ajustat al Declarației VEN12, cât și modificările la Modul de completare a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pot fi consultate în MO nr. 426-429.
Menționăm, la etapa consultărilor publice a proiectului redacția revistei „Contabilitate și audit” a înaintat propuneri pentru îmbunătățirea formularului, 26 dintre care au fost acceptate.