Deciziile luate de către asociatul unic, în exercitarea atribuțiilor adunării generale, ar trebui înregistrate în scris. Contractele încheiate între un asociat unic și societatea sa reprezentată de către acesta ar trebui, de asemenea, să fie înregistrate în scris, în măsura în care contractele respective nu privesc operațiunile curente desfășurate în condiții normale. Totodată, statele membre pot să prevadă anumite dispoziții speciale sau sancțiuni pentru cazurile în care:
- o persoană fizică este asociatul unic al mai multor societăți; sau
- o societate cu asociat unic sau o altă persoană juridică este asociatul unic al unei societăți.
Prevederile citate supra se conțin în Directiva 2009/102/CE, care urmează a fi transpusă partial în legislația națională a Republicii Moldova în scopul excluderii incertitudinii privind unele aspecte de procedură privind deciziile asociatului unic al societăților și publicitatea datelor acestuia.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță elaborarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, care urmează să detalieze gestionarea și luarea deciziilor în cazul în care o societate comercială este fondată de un singur asociat sau acesta obține respectivul statut în rezultatul dobândirii cotelor-părți de la alți asociați, competențele și atribuțiile acestuia în situațiile în care unele hotărâri pot fi aprobate doar de adunarea generală etc.
Ca exemplu, un moment nereglementat expres în Republica Moldova pentru unicul asociat este modul de încheiere a contractului individual de muncă în cazul în care asociatul este și administrator al societății comerciale, aspectul fiind pus în dezbateri în repetate rânduri și care în continuare necesită elaborarea unei soluții.
Părțile interesate pot plasa, până pe data de 20 noiembrie, propunerile și sugestiile importante pentru asigurarea calității actului normativ aici.