Formularul tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru persoanele fizice care practică activitate independentă a fost aprobat prin Ordinul Ministerul Finanțelor nr.109 din 27 noiembrie care a intrat în vigoare ieri, 30 noiembrie, fiind publicat în MO.
Amintim, prin Legea nr.212/2023, care vizează politica bugetar-fiscală, prevederile art. 697 alin. (1) din Codul fiscal au fost ajustate în vederea stabilirii mărimii suprafeţei unităţii comerciale în care urmează a fi desfăşurată activitatea independent și presupune o suprafață comercială de până la 50 m2. Totodată, CF stabilește că, avizul de plată a obligaţiei fiscale reprezintă o notificare scrisă prin care Serviciul Fiscal de Stat sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă obligaţiile fiscale indicate în el. Documentul se înmânează sau se transmite prin poștă, fiind de asemenea disponibil în cabinetul electronic personal al contribuabilului de pe portalul autorității fiscale.
Precizăm, calculul taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii în cazul persoanelor fizice care practică activitate independentă se efectuează începând cu trimestrul III al anului 2023.
Formularul avizului poate fi consultat în continuare.
Recomandăm să citiți și: Activitatea independentă: avizul de plată a impozitului pe venit, aprobat.