În cazul în care în rezultatul analizei de către Srtviciul Fiscal de Stat va fi stabilit că scopul principal al unei tranzacții/acțiuni este altul decât cel pretins de contribuabil, autoritatea fiscală nu o va lua în considerare sau o va recalifica, contribuabilul fiind obligat la plata diferențelor dintre obligațiile fiscale achitate anterior și obligațiile fiscale suplimentare stabilite ca urmare a aplicării regulii generale antiabuz. Totodată, vor fi calculate majorării de întârziere și/sau amenzii în condițiile stabilite de Codul fiscal.
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului de implementare a regulei generale antiabuz (în continuare – Regula). Amintim, aceasta a fost aprobată prin Legea nr.356/2022, Codul fiscal fiind completat cu art.1891.
Regula va fi aplicată de către SFS în cadrul controlului fiscal a tranzacțiilor/acțiunilor naționale și/sau internaționale care au ca rezultat obținerea avantajului fiscal1 în rezultatul operațiunilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- depășesc 15% din cifra de afaceri aferente perioadei fiscale în care au avut loc;
- valoarea totală a tuturor tranzacțiilor/acțiunilor, fără TVA, pe parcursul perioadei fiscale în care au avut loc, este egală sau mai mare de 5 mil. lei.
Faptul este opozabil și celeilalte părți din tranzacție/ acțiuni/ serie de tranzacții persoană juridică rezidentă, întreprinzătorilor individuali și persoanelor juridice străine care au înregistrat sediul permanent în Republica Moldova.
Potrivit proiectului, partea tranzacției nesupuse controlului va fi informată în termen de 30 zile lucrătoare de SFS despre emiterea deciziei, iar persoana terță va fi în drept să ajusteze veniturile și/sau cheltuielile ce decurg din tranzacții reconsiderate/recalificate (doar în scopuri fiscale, fără a aduce atingere caracterului civil, contabil, financiar al tranzacției), cu condiția că o astfel de ajustare și/sau estimare nu va micșora obligația fiscală declarată la buget.
Consultările publice se vor încheia pe data de 11 decembrie. Propunerile și comentariile asupra proiectului pot fi prezentate la adresa persoanei responsabile pentru elaborarea documentului (radu.david(at)sfs.md) sau aici.
_______________________________________________________
1În acest sens, avantajul fiscal include în special oricare dintre următoarele circumstanțe:
- restituirea impozitului, taxei, primei de asigurare obligatorie de asistență medicală, contribuției sociale și/sau altor plăți la bugetul public național;
- diminuarea, eschivarea sau amânarea de la declarare a impozitului, taxei, primei de asigurare obligatorie de asistență medicală, contribuției sociale și/sau altor plăți la bugetul public național;
- aplicarea unei cote reduse de impozitare sau scutirea de la impozitare.