În boxa 11 a Declaraţiei privind TVA „Ajustarea TVA aferentă livrărilor” vor fi reflectate și sumele TVA calculate de la valoarea mărfurilor autohtone anterior exportate cu utilizarea serviciilor poştale şi reintroduse, în termen de 3 luni de la data exportului, în aceeaşi stare, dacă aceste sume au fost restituite. Ajustarea sumei TVA se efectuează în perioada în care a avut loc reintroducerea mărfii începând cu 22 noiembrie 2023, prevede proiectul ordinului propus pentru consultări publice de Serviciul Fiscal de Stat.
Acesta vine cu intervenții în Ordinul IFPS nr.1164/2012 și are drept scop ajustarea prevederilor acestuia la modificările operate la art. 103 alin. (2) lit. b1) din Codul fiscal.
Amintim, prin Legea nr. 325/2023 pentru modificarea unor acte normative, numită și facilitarea activității mediului de afaceri II, a fost reglementat regimul TVA al mărfurilor autohtone anterior exportate cu utilizarea serviciilor poștale și reintroduse, în termen de 3 luni de la data exportului, în aceeași stare. Normele au intrat în vigoare pe data de 22 noiembrie 2023.
Legea prenotată stabilește și faptul că, dacă la realizarea exportului suma TVA pentru marfa respectivă a fost restituită, contribuabilul este obligat să calculeze și să declare suma TVA pentru luna în care a avut loc reintroducerea mărfii.
Consultările publice asupra proiectului ordinului de vor încheia la 12 decembrie curent, iar prevederile actului aprobat vor fi puse în aplicare din data publicării acestuia în MO.