Comisionul de garantare din soldul garanţiei de stat, care va fi aplicat pe parcursul anilor 2024-2025 pentru creditele oferite în cadrul Programului de stat „Prima casă”, rămâne la nivel de 0,5% anual din soldul garanţiei de stat.
Ministerul Finanțelor a publicat în MO de astăzi, 7 decembrie, Ordinul nr.107 cu privire la stabilirea comisionului. Potrivit prevederilor Legii nr.293/2017, acesta este revizuit cel puțin odată la doi ani de către Ministerul Finanțelor, în baza experiențelor de default la creditele Programului, și se calculează lunar de către creditor (banca finanțatoare) din prima zi de acordare a creditului beneficiarului Programului, din soldul garanţiei de stat, și pînă la achitarea integrală a creditului, iar în caz de executare a garanției de stat – pînă la vînzarea locuinței ipotecate.
Ordinul nr.107/2023 stabilește că, băncile finanţatoare vor transfera trimestrial, în termen de 40 de zile calendaristice de la finele trimestrului de gestiune, comisionul de garantare la contul Instituţiei Publice „Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului”.
Documentul a intrat în vigoare la data publicării.