Întrebarea ce ține de aprecierea plafonului venitului impozabil de 360 mii lei a persoanei fizice ce nu practică activitate de întreprinzător și momentul în care contribuabilul urmează să renunțe la dreptul de utilizare a scutirii persoanale, precum și dreptul de utilizare în această situație a scutirii pentru persoana întreținută, încă mai rămâne actuală.
Amintim, la 1 ianuarie 2020 au fost puse în aplicare modificările operate la art.33 din Codul fiscal (CF), care oferă dreptul de utilizare a scutirea personale doar contribuabililor persoane fizice rezidente, venitul anual impozabil al cărora nu depășește 360 mii lei, cu excepția celor prevăzute la art.901 din CF.
Totodată, pct.211 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova, aprobat prin Horărârea Guvernului nr.693/2018, stabilește că depășirea plafonului indicat art.33 din CF nu aduce atingere dreptului contribuabilului de aplicare a scutirilor specificate în art. 34 și 35 din CF, în condițiile stabilite de acesta.
Respectiv, contribuabilul persoană fizică, cu excepțiile și restricțiile prevăzute de lege, poate beneficia de scutirea:
- personală
- majorată pentru soț/soție
- pentru persoanele întreținute.
Amintim, venitul impozabil reprezintă venitul brut, inclusiv facilitățile acordate de angajator, obținut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepția deducerilor și scutirilor aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislației fiscale (art.12 pct.4) din CF). Astfel, venitul obținut de contribuabil pe parcursul perioade fiscale urmează a fi diminuat cu scutirile majorate pentru soț/soție (dacă există acest drept) și scutirea pentru persoanele întreținute.
Pentru o mai bună percepere a normelor prezentate supra, oferim un exemplu. Admitem, pe parcursul anului 2022 persoana fizică X, care are la întreținere un copil și unul dintre părinții săi, a obținut venituri totale în sumă de 425 mii lei, inclusiv:
- 370 mii lei – venituri salariale. Din acestea au fost reținute 33750 lei prime de asigurare obligatorie de asistenta medicala;
- 25 mii lei – sub formă de dobânzi (în condițiile art.89 din CF);
- 30 mii lei – plăți sub formă de royalty.
Anterior X a depus angajatorului o cerere, prin care a solicitat neacordarea scutirii persoanele, considerând că a pierdut dreptul la utilizarea acesteia.
Totuși, având în vedere că venitul total urmează a fi diminuat cu veniturile stabilite în art.901 din CF și cu suma scutirilor și deducerilor la care are dreptul contribuabilul, efectuăm calculul: 425000 - 30000 (royalty) - 33750 (PAM) - 18000 (scutiri pentru 2 persoane întreținute) - 27000 (scutirea personală) = 316250 lei.
Astfel, venitul anual impozabil al persoanei fizice X nu depășește plafonul de 360 mii lei, respectiv, dreptul la utilizarea scutirii personale, care pentru anul 2022 constituie 27 mii lei, se păstrează.
În această situație, persoana fizică urmează să depună (până la data de 2 mai 2023, având în vedere că zilele de 30 aprilie și 1 mai sunt zile nelucrătoare) Declarația CET18 pentru anul 2022, solicitând restituirea impozitului pe venit achitat în plus.