În cadrul ședinței de astăzi, 20 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat intervențiile propuse în patru hotărâri1 de Guvern, care vizează implementarea politicii bugetar-fiscale și vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2024. Având în vedere volumul modificărilor operate în fiecare act normativ, vom prezenta noile prevederi pentru fiecare hotărâre separat. În continuare este propusă sinteza modificărilor Hotărârii Guvernului nr.93/2013, prin care a fost aprobat Regulamentul privind restituirea TVA.
Astfel, Regulamentul prenotat va fi aplicat și în cazul restituirii sumelor TVA aferente procurărilor de mărfuri și servicii (art.1016 din Codul fiscal). Totodată, obligativitatea prezentării actelor ce confirmă dreptul la restituirea TVA ca anexă la actul de control va fi eliminată în cazurile în care acestea pot fi accesate de către autoritatea fiscală prin intermediul platformelor de interoperabilitate.
Începând cu anul viitor, în situațiile în care vor lipsi documentele de plată pentru serviciile de transport și de expediție internaționale de mărfuri efectuate cu transport auto, în scopul confirmării dreptului la restituirea TVA entitățile vor prezenta extrasele de cont.
Urmează a fi exclus din lista actelor confirmative ce urmează a fi prezentate la solicitarea restituirii TVA pentru investițiile (cheltuielile) capitale în clădiri utilizate în proces de producție și procesul-verbal de recepție finală, înregistrat la Agenția Servicii Publice. Determinarea sumelor TVA spre restituire pentru livrările de mărfuri și servicii scutite de TVA cu drept de deducere și investițiile capitale (inclusiv în cadrul parteniriatului public-privat) va avea loc în baza sumelor TVA deduse/achitate la momentul inițierii controlului fiscal.
_____________________________________________
1Hotărârea Guvernului nr. 998/2003 privind activitatea serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei
Hotărârea Guvernului nr.93/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea taxei pe valoarea adăugată
Hotărîrea Guvernului nr.693/2018 cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit
Hotărîrea Guvernului nr.697/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări.