Criteriile de determinare a contribuabililor onești vor fi revizuite
22.12.2023

Criteriile de selectare a contribuabililor pentru conferirea certificatelor de credibilitate, precum și procedura de acordare/anulare a statutului de contribuabil onest vor fi revizuite. Serviciul Fiscal de Stat elaborează noul regulament aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor, care va substitui actul aprobat în anul 2015 prin Ordinul IFPS nr. 396.

 

Astfel, dacă la momentul de față unul dintre criteriile cumulative de acordare a certificatului este ca în urma controalelor efectuate să nu fie depistate încălcări sau sumele calculate conform deciziilor emise să nu depăşească pragul de semnificaţie1 doar în ultimul an de gestiune, după punerea în aplicare a noilor prevederi termenul va fi extins pentru trei perioade fiscale.

 

Totodată, de rând cu criteriul stabilit și anterior, potrivit căruia salariul mediu al angajaţilor urmează să depăşească salariul mediu lunar pe economie, se propune și includerea cerinței ca numărul mediu anual de salariați să fie mai mare de 5 persoane pe parcursul perioadelor examinate.

 

Încă o precizare ține de obligația neadmiterii cazurilor de neprezentare sau prezentare tardivă a dărilor de seamă fiscale, fiind inclusă excepția cazurilor în care s-au produs deficiențe tehnice (deși nu este precizat – la contribuabil sau în sistemul de raportare). Proiectul vine și cu un indicator nou, potrivit căruia pentru atribuirea certificatului pe parcursul a trei ani consecutivi contribuabilul nu a fost supus unui control fiscal prin utilizarea metodelor şi surselor indirecte de estimare a obligaţiei fiscale.

 

Similar Regulamentului în vigoare, proiectul stabilește că deţinătorii de certificate vor fi scutiţi de controale fiscale prin metoda verificării totale şi tematice, iniţiate de organele fiscale, cu condiţia că contribuabilul nu îşi schimbă comportamentul fiscal, în următorii 2 ani de la atribuirea statutului de contribuabil onest.

 

Alte prevederi ale proiectului pot fi examinate aici. Detalii suplimentare vom prezenta după punerea în aplicare a noilor prevederi.

 

Notă: Lista celor 100 contribuabili onești, decernați cu certificatul de credibilitate în anul 2023, poate fi consultată aici.

________________________________________

1Prag de semnificație – calculări ale impozitelor și taxelor în urma controalelor fiscale efectuate (plăţi de bază), în sumă ce depăşeşte 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate pentru anul în care a fost efectuat controlul fiscal.