Facilitarea activității mediului de afaceri continuă
19.01.2024

Hotărârea Guvernului nr. 1 din anul curent, prin care a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce ține de facilitarea activității mediului de afaceri IV, este publicată în MO din 18 ianuarie.

 

Autorii proiectului precizează că scopul documentului este excluderea barierelor administrative, a cerințelor și sancțiunilor nejustificate sau depășite, astfel fiind diminuate costurile pentru agenții economici în activitatea de întreprinzător.

 

Principalele prevederi incluse în proiect sunt:

  • anularea obligației de a ține Registrul de reclamații.  Având în vedere că informația de contact a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor este afișată în incinta unităților de comerț, este stabilită obligația generală pentru comerciant de a recepționa și înregistra reclamațiile parvenite de la consumatori (art.9, lit g) și art. 10, lit. h) dil Legea nr. 105/2003). Totodată, neînregistrarea de către vânzător, prestator a reclamației consumatorului, nesoluționarea reclamației în termenele stabilite de lege se va sancționa cu amendă de la 6 la 15 UC aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 UC aplicată persoanei juridice (art. 344 alin. 3) lit. (a) din Codul contravențional);

 

  • precizarea noțiunii produs de folosință îndelungată. Astfel, nu vor fi considerate asemenea produse cele care nu sunt constituite dintr-un ansamblu de piese, schimbul cărora permit reparația și întreținerea, și care, fiind utilizate conform destinației, în cadrul termenului de uzură își pot schimba structura, culoarea, forma sau compoziția și restabilirea lor la starea inițială necesită un efort disproporționat (art.1 din Legea nr. 105/2003);

 

  • organizarea instruirii conducătorilor locurilor de muncă, specialiștilor și reprezentanților lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă îndată după numirea lor în funcțiile respective şi periodic, cel puţin o dată în 36 de luni, iar a funcționarilor administrativi – la intervale ce nu vor depăși 12 luni (alin. 3) și 7), art. 17 din Legea nr. 186/2008);

 

  • posibilitatea de efectuare a achizițiilor publice prin intermediul burselor de mărfuri în cazul achizițiilor de bunuri, doar în situațiile în care sunt întrinite cerințele legale pentru a derula achiziții în baza negocierilor fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare (art. 56 alin. (3) din Legea nr. 131/2015);

 

  • recunoașterea burselor de mărfuri autorizate în UE (art. 13, alin (8) din Legea nr. 1117/1997);

 

  • obținerea de către operatorii serviciilor publice a datelor despre consumatori prin intermediul platformei de interoperabilitate, în conformitate cu actele normative cu privire la schimbul de date, fără implicarea consumatorilor ori a potențialilor consumatori etc.

 

Per total, proiectul vine cu modificări în 11 acte normative. Documentul urmează a fi examinat și aprobat de Parlament, iar publicația noastră va reveni cu detalii pe măsura promovării proiectului.