Granturi pentru exploatațiile zootehnice
23.01.2024

Primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul „Investitii pentru Guvenanță, Creștere și Reziliența în Agricultura (AGGRI)” a fost lansat pentru investițiile în construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu tehnică sau utilaje, cu unitate de procesare a furajelor, achiziționarea animalelor de prăsilă și investiții în eficiența energetică a exploatației (stație de biogaz și panouri fotovoltaice). Dosarele vor fi depuse la direcțiile teritoriale ale AIPA până la data de 17 mai 2024, comunică Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

  

Potrivit autorității, valoarea maximă a unui grant este de $1 mil., însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile.

 

Pentru a obține grantul, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

·         să fie înregistrați și să activeze pe teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Dubăsari, situat după traseul Rîbnița – Tiraspol, cu excepția or. Chișinău și or. Bălți, în conformitate cu legislația în vigoare;

·         să fie deținători legali ai bunurilor imobile și mobile ce fac obiectul stimulării prin mecanismul de grant, cu un termen de arendă/comodat de cel puțin cinci ani;

·         să dețină un plan de afacere viabil economic și financiar pe o perioadă de minimum 5 ani;

·         să își asume angajamentul de a contribui financiar cu cel puțin 50% din valoarea sub-proiectului investițional.

   

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi anexate la cerere pot fi accesate aici.

   

Menționăm, proiectul AGGRI include trei componente, inclusiv dezvoltarea sectorului zootehnic, și este finanțat de Banca Mondială (împrumut în valoare totală – $55 mil.). Din suma totală $21 mil. vor fi acordate agricultorilor sub formă de granturi, scopul fiind stimularea inițiativelor de promovare și dezvoltare a sectorului zootehnic și horticol. Încă $25 mil. vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații, $6,5 mil. – pentru fortificarea capacităților AIPA și ANSA, crearea Centrului de Consultanță în Agricultură și a Centrelor de Excelență Veterinară. Pentru managementul proiectului sunt preconizate $2,5 mil.

 

Proiectul urmează a fi implementat până în anul 2029.