Achizițiile publice: optimizarea procedurii de soluționare a contestațiilor
30.01.2024
Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.271/2016, va fi ajustat la prevederile Legii nr.131/2015 privind achizițiile publice. Amintim, Legea nr.396/2023 a fost aprobată în lectură finală în ședința Parlamentului din 15 decembrie 2023 și, potrivit normelor acesteia, a intrt în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Astfel, în Regulamentul prenotat urmează a fi incluse următoarele prevederi:
- diminuarea vechimii în muncă în domeniul juridic, economic sau tehnic a pretendenților la funcţia de consilier de la 10 ani până la 7 ani, precum și a experienței în domeniul achizițiilor publice de la 3 ani la 2 ani;
- în cazul în care ANSC solicită pentru soluționarea contestației opinia autorității contractante, aceasta, în termen de o zi lucrătoare de la primirea solicitării menționate, are obligația să îi înștiințeze despre aceasta și pe ceilalți participanți la procedura de atribuire, înștiințarea fiind însoțită de o copie a contestației respective;
- până la desfășurarea ședinței deschise de examinare a contestației, autoritatea contractantă are dreptul să adopte măsuri de remediere considerate necesare ca urmare a deficiențelor invocate de către contestator, informând despre acest fapt participanții la procedura de achiziție;
- în cazul în care contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind ilegale, acesta trimite ANSC o cerere de renunțare la contestație, iar Agenția dispune încetarea procedurii de soluționare a contestației;
- inadmisibilitatea prezentării unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia etc.
Împlementarea prevederilor Legii nr. 396/2023 are drept scop optimizarea procedurii de soluționare a contestațiilor pentru a se asigura posibilitatea reală de revendicare a drepturilor eventual încălcate, se spune în nota de întemeiere a proiectului.