Pulsul lunii august

Modificări semnificative în legislaţia fiscală

 

Începând cu 1 octombrie 2018, vor intra în vigoare modificările în Codul fiscal şi în alte acte normative1. Principalele dintre ele prevăd următoarele:

1) introducerea cotei unice a impozitului pe venit în mărime de 12 % pentru persoanele fizice, întreprinzătorii individuali şi medicii de familie titulari ai practicii, care exercită activitate profesională independentă (în locul celor aplicate până la 01.10.2018 – 7 % şi 18 %);

2) majorarea scutirii personale de la 11 280 la 24 000 de lei;

3) reducerea de la 23 % până la 18 % a contribuţiei de asigurări sociale achitate de către angajatorii din sectorul privat, instituţiile de învăţământ superior şi instituţiile medico-sanitare;

4) introducerea regimului fiscal special pentru agenţii economici din domeniul prestării serviciilor de taxi şi angajaţii acestora. Esenţa acestuia constă în faptul că pentru fiecare conducător auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, al cărui venit lunar nu depăşeşte 10 000 lei, angajatorul va achita impozit pe venit în mărime de 500 lei, contribuţii de ASSO în mărime de 702 lei şi prime de AOAM în mărime de 338 lei. Suma venitului lunar ce depăşeşte 10 000 lei va fi impozitat în modul general stabilit, iar calcularea contribuţiilor de ASSO şi a primelor de AOAM nu este prevăzută de legislaţie. Obligaţiile fiscale respective vor fi declarate prin prezentarea formularului TAXI 182;

5) diminuarea bazei impozabile a impozitului pe venit din creşterea de capital de la 50 % la 20 % din suma excedentară a creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul perioadei fiscale.

 

Noua bază se va aplica la impozitarea veniturilor persoanelor juridice pentru întregul an 2018, iar a persoanelor fizice – începând cu 01.10.2018;

6) reducerea cotei TVA de la 20 % la 10 % pentru serviciile de cazare şi produsele alimentare livrate de către agenţii economici în cadrul activităţii de cazare şi/sau alimentaţie publică. Cota redusă poate fi aplicată doar de către agenţii economici a căror activitate operaţională se constituie exclusiv din activităţi de cazare şi alimentaţie publică, conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei. La aplicarea cotei reduse a TVA, urmează a se ţine cont de faptul că cerinţa privind caracterul exclusiv al activităţilor de cazare şi alimentaţie publică vizează doar activitatea operaţională. Prin urmare, desfăşurarea activităţilor investiţionale sau financiare, necalificate drept activitate operaţională a subiectului, nu lezează dreptul acestuia de a aplica cota redusă a TVA în conformitate cu art. 96 lit. b) liniuţele 8 şi 9 din CF. Deocamdată nu este clar pentru care perioadă trebuie asigurat caracterul exclusiv al activităţii operaţionale (luna, anul sau întreaga perioadă de activitate a agentului economic);

7) majorarea de la 2 la 3 ani a termenului de repatriere a mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor obţinute în cadrul tranzacţiilor economice externe şi diminuarea mărimii amenzii de la 0,1 % la 0,05 % din suma (valoarea) mijloacelor nerepatriate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Cuantumul maxim al amenzii a fost redus de la 40 % la 18 % din suma (valoarea) mijloacelor băneşti şi a celor materiale nerepatriate în termenele stabilite;

8) aplicarea cotei TVA de 8 % la procurarea tuturor tipurilor de mărfuri indicate la art. 96 lit. b) din CF de la agenţii economici din stânga Nistrului. Până la 1 octombrie cota redusă a TVA se aplică doar pentru pâinea şi produsele de panificaţie introduse din Transnistria;

9) reglementarea mecanismului de calculare a impozitului pe venitul persoanelor fizice (persoane fizice-cetăţeni, întreprinderi individuale şi gospodării ţărăneşti) pentru perioada fiscală 2018.

 

Având în vedere că noile reguli de impozitare (scutirile şi cota impozitului pe venit) se pun în aplicare începând cu 1 octombrie 2018, în anul curent, sunt stabilite două etape distincte pentru care se vor aplica reguli diferite de impozitare3:

• etapa I –  de la 01.01.2018  până  la 30.09.2018;

• etapa II – de la 01.10.2018 până la 31.12.2018.

 

În scopul determinării obligaţiilor fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2018, urmează să fie efectuate modificări în Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului, aprobat prin HG nr. 697/2014, şi să fie aprobate formulare noi ale Notei de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor (forma IALS 18)4, Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (forma CET 18)5 şi Dării de seamă unificate (forma UNIF 18).

 

Privind noua amnistie fiscală

 

Cadrul legislativ în vigoare a fost completat cu norme privind declararea voluntară şi stimularea fscală6.

 

Stimularea fiscală presupune anularea amenzilor şi penalităţilor aferente plăţilor la bugetul public naţional. Este vorba despre anularea sumelor reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal şi Casei Naţionale de Asigurări Sociale, inclusiv în sistemul de evidenţă specială, neachitate la data intrării în vigoare a legii (17 august 2018), cu condiţia achitării plăţilor de bază la bugetul public naţional până la data de 20 decembrie 2018. În afară de aceasta, se va aplica interdicţia la efectuarea de către organele cu atribuţii de administrare fiscală a controalelor pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018, cu excepţia controalelor efectuate la persoanele fizice prin metode indirecte.

 

În cadrul declarării voluntare pot fi declarate atât mijloacele băneşti, cât şi bunurile imobiliare, mijloacele de transport, valorile mobiliare, cotele de participare în întreprinderi, cu excepţia celor obţinute din surse infracţionale. La declararea voluntară a bunurilor, subiectul legalizării va achita o taxă în mărime de 3 % din valoarea bunurilor declarate.

 

Un nou formular pentru activarea poliţei de asigurare medicală7

 

În locul formularului nr. 2-03/l „Lista de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate”, angajatorii vor prezenta Informaţia privind iniţierea raporturilor de muncă, completată în limba de stat conform formatului aprobat. O astfel de Informaţie se prezintă de către angajator, dacă este necesar, în cazul survenirii evenimentului asigurat (maladie sau afecţiune) până la data prezentării Dării de seamă IPC 18 şi va include numai persoanele angajate de către angajator prin contract individual de muncă.

 

Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se prezintă SFS prin canale electronice de raportare în regim on-line cu aplicarea semnăturii digitale sau agenţiilor teritoriale ale CNAM, pe suport de hârtie, în două exemplare.

 

A fost aprobată o nouă dare de seamă

 

SFS a aprobat formularul tipizat al Dării de seamă privind taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (forma TFD 19) şi Instrucţiunea privind modul de întocmire şi prezentare a acestuia8. Darea de seamă conform noului formular se va prezenta de către subiecţii impunerii care au obligaţia de prezentare a acesteia, începând cu anul 2019 pentru perioada fiscală aferentă anului 2018.

 


1 Legea nr. 178/2018 (MO nr. 309–320/17.08.2018).

 

2 http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=5661

 

3 Vezi p. 8.

 

4 http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=5665

 

5 http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=5667

 

6 Legea nr. 180/2018 (MO nr. 309–320/17.08.2018).

 

7 Ordinul CNAM nr. 283-А/2018 (MO nr. 285–294/03.08.2018).

 

8 Ordinul SFS nr. 406/2018 (MO nr. 309–320/17.08.2018).