Pulsul lunii octombrie

Noile facturi fiscale

 

Noua factură fiscală se va utiliza începînd cu 28 octombrie 2017, cu toate că un şir de probleme legate de aceasta au rămas nesoluţionate. Astfel, nu este clar dacă poate fi trecută în cont TVA din factura emisă de către un neplătitor de TVA pentru refacturarea cheltuielilor compensate, de ce neplătitorii de TVA trebuie să indice codul poziţiei tarifare pentru mărfurile scutite de TVA sau impozitate la cote reduse de TVA etc.

 

În detaliu, despre facturile fiscale noi citiţi în prezentul număr al revistei1.

 

Simplificări în lucrul cu personalul

 

În Codul muncii au fost operate modificări esenţiale, intrate în vigoare din data de 20 octombrie 20172. Majoritatea din ele simplifică documentarea relaţiilor cu personalul şi oferă angajatorului posibilităţi suplimentare pentru concedierea angajaţilor. Deja nu este necesară prezentarea anuală la Inspectoratul de Stat al Muncii a statelor de personal, eliberarea pentru angajaţi a permiselor nominale de acces la locul de muncă, înregistrarea contractelor individuale de muncă (în continuare – CIM) şi emiterea ordinelor de angajare.

 

A devenit mai simplă procedura de concediere a angajatului care nu s-a prezentat la locul de muncă: pentru a-l concedia nu mai este nevoie ca încălcarea să fie repetată – se permite concedierea angajatului chiar după prima absenţă. S-a stabilit că angajatul este obligat să informeze imediat angajatorul despre imposibilitatea prezentării la serviciu şi, în decurs de cinci zile după reluarea activităţii de muncă, să prezinte documentele justificative. Angajatorilor le este oferit dreptul de a concedia oricare angajat chiar şi pentru o singură încălcare gravă a obligaţiilor de muncă.

 

Lista încălcărilor care se consideră grave este prezentată în noul articol 2111 din CM. Va fi mai simplu a concedia angajatul care este membru al sindicatelor sau a reduce statele de personal. Astfel, pentru concediere nu mai este necesar acordul sindicatelor, fiind suficientă doar consultarea prealabilă a organului sindical al unităţii. În schimb, concedierea în cazul necorespunderii calificării salariatului funcţiei deţinute de acesta (în baza hotărîrii comisiei de atestare) poate avea loc doar în modul stabilit de Guvern.

 

Conducătorii filialelor şi reprezentanţelor sînt în drept să demisioneze în acelaşi mod ca şi conducătorii unităţilor, anunţînd despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu o lună înainte.

 

Au fost simplificate regulile de angajare a cetăţenilor străini şi a pensionarilor pentru limită de vîrstă – se permite încheierea cu aceştia a CIM pe o durată determinată. În privinţa pensionarilor regula este următoarea: oricare angajat care a atins vîrsta de pensionare poate fi concediat, iar, după caz, relaţiile de muncă cu acesta pot fi reluate în baza contractului de muncă pe o durată determinată.

 

Angajatorii au deja posibilitatea de a stabili anumite reguli de muncă în actele normative la nivel de unitate, dar nu numai în contractul colectiv de muncă, de exemplu, privind aplicarea sistemului netarifar de salarizare, modul şi condiţiile de acordare a ajutorului material, plăţile de stimulare şi de compensare.

 

Cu doi ani a fost redusă durata concediului social neplătit, oferit pentru îngrijirea copilului după împlinirea vîrstei de trei ani – de acum înainte acest concediu se va acorda doar pentru un an. Au fost simplificate condiţiile de acordare a indemnizaţiei salariatului concediat în legătură cu reducerea statelor de personal sau în cazul lichidării unităţii – acesta nu mai este obligat să demonstreze înregistrarea sa la agenţia de ocupare a forţei de muncă în calitate de şomer, fiind suficientă doar demonstrarea faptului că nu este angajat la un alt loc de muncă.

 

În detaliu, despre unele prevederi noi ale CM citiţi în prezentul număr al revistei3.

 

Încă o posibilitate de asigurare cu hrană a angajaţilor

 

Începînd cu 20 octombrie 2017, a intrat în vigoare Legea cu privire la tichetele de masă4, însă aceasta va funcţiona în realitate odată cu elaborarea de către Guvern a regulamentelor necesare. După aceasta, oricare angajator va putea procura tichete de masă pentru angajaţii săi de la operatori (persoane juridice ce deţin licenţa respectivă). Totodată, angajatorul poate alege doar un singur mod de asigurare cu hrană a angajaţilor – în baza tichetelor sau în formă de hrană organizată conform HG nr. 144/2014.

 

La moment, valoarea nominală a tichetului, care nu se impozitează la angajat şi se permite spre deducere la angajator, constituie 35–45 lei (în proiectul Legii ea a fost fixată în mărime de 45 lei) şi va fi anual indexată de Guvern. Tichetele pot să fie pe suport de hîrtie sau electronice şi se vor elibera angajaţilor în funcţie de numărul de zile efectiv lucrate în luna precedentă (cu excepţia zilelor de deplasare în interes de serviciu): tichetele pe suport de hîrtie – în unităţi, iar cele electronice – în expresie valorică. Este important de menţionat că, dacă valoarea produselor procurate este mai mică decît valoarea nominală a tichetului de hîrtie, angajatul nu are dreptul să primească restul, iar în ce priveşte tichetele electronice, nu există astfel de restricţii.

 

Pentru toţi participanţii la sistemul de organizare a alimentaţiei angajaţilor Legea stabileşte obligaţii de ţinere a evidenţei tichetelor: pentru angajatori – să determine reguli interne de acordare a tichetelor şi de ţinere a evidenţei acestora, pentru operatori – să ţină evidenţa tichetelor după serie şi număr, a termenelor de păstrare a tichetelor de hîrtie utilizate şi a informaţiei aferente tichetelor electronice. Legea nu conţine norme speciale privind evidenţa tichetelor acceptate în cadrul unităţilor de comerţ/ de alimentaţie publică, însă faptul că acestea vor primi plata pentru mărfuri/servicii doar în baza tichetelor utilizate, prezentate operatorului în termenul stabilit, va conduce inevitabil la necesitatea evidenţei acestora. Toate plăţile între participanţii la sistem se vor efectua doar prin virament.

 

Subvenţionarea noilor locuri de muncă

 

Guvernul va încuraja crearea noilor locuri de muncă prin acordarea subvenţiilor în mărime de 20 mii lei în municipiile Chişinău şi Bălţi şi 40 mii lei – în alte localităţi, pentru fiecare loc de muncă creat. Aceste prevederi se conţin în proiectul elaborat în baza Legii cu privire la ajutorul de stat5. Condiţiile de subvenţionare prevăd crearea a cel puţin 100 locuri de muncă noi cu un anumit nivel al salariului. Pe parcursul a trei ani, numărul locurilor de muncă şi salariul nu trebuie să se micşoreze. Nu toate ramurile economiei vor fi subvenţionate – lista ramurilor ce nu vor fi acceptate pentru subvenţionare încă se precizează.

 

Ce se va schimba în activitatea de audit

 

În Parlament se examinează proiectul noii Legi privind auditul situaţiilor financiare6, care va înlocui actuala Lege privind activitatea de audit nr. 61/2007. Proiectul conţine multe prevederi noi, stabileşte măsurile disciplinare aplicate auditorilor, concretizează informaţia care trebuie prezentată de către auditori şi companiile de audit pentru a fi plasată în registrele publice respective. Consiliul de supraveghere publică a auditului va fi finanţat atît din alocaţii bugetare, cît şi din alocaţiile membrilor comunităţii profesionale.

 

O nouă dare de seamă fiscală pentru ONC

 

Se preconizează că organizaţiile necomerciale vor prezenta o nouă dare de seamă (ONG-17)7 pentru veniturile obţinute în anul 2017. Darea de seamă se deosebeşte radical de Declaraţia VEN-12 şi este adaptată la specificul activităţii organizaţiilor necomerciale. Ea va conţine doar două pagini – în aceasta lipsesc anexele privind corectarea veniturilor şi cheltuielilor conform prevederilor legislaţiei fiscale, în schimb, va fi inclusă o anexă nouă pentru descifrarea utilizării sumelor desemnării procentuale.

 

Noi reguli de comerţ în Chişinău

 

Consiliul municipal Chişinău a aprobat Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerţ în municipiu8 şi la 20 octombrie 2017 l-a amplasat pe pagina web. Regulamentul reprezintă o sinteză a normelor legislative în domeniul comerţului, dar mai conţine precizări şi restricţii suplimentare.

 

S-a stabilit că întreprinderile care prestează servicii legate de deservirea automobilelor nu trebuie să fie amplasate în centrul istoric al Chişinăului, străzile principale şi zonele rezidenţiale (centrul istoric şi străzile principale sînt indicate în anexa nr. 2 la Decizia CMC nr. 10/2 din 09.10.2017)9 şi trebuie să amenajeze spaţii de parcare pentru cel puţin trei autovehicule pentru fiecare boxă care funcţionează.

 

Pentru comerţul ambulant la fel s-au stabilit restricţii – lista străzilor pe care se interzice amplasarea acestor obiecte este prezentată în pct. 4.1.(9) din Regulament.

 

Pentru practicarea comerţului prin intermediul aparatelor de tip vending urmează a depune o singură notificare pentru mai multe aparate, dacă acestea sînt amplasate în aceeaşi încăpere, şi pentru fiecare din ele, dacă acestea se află în locuri diferite.

 

După expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiilor de funcţionare a gheretelor ce comercializează materiale de construcţie, Primăria nu va recepţiona notificări privind comerţul în cazul în care ghereta nu va fi amplasată într-un loc special.

 

Consiliul municipal atrage atenţia comercianţilor asupra faptului că ei sînt obligaţi să respecte noile interdicţii, inclusiv în cazul cînd acestea au fost stabilite ulterior depunerii notificării sau obţinerii autorizaţiei de comerţ. De menţionat că noile restricţii pot să conducă la suspendarea activităţii unităţii de comerţ, în acest caz fiind suspendată şi obligaţia de calculare a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii.

 


1 Vezi p. 9, 14.

 

2 Legea nr. 188/2017 (MO nr. 364–370 din 20.10.2017).

 

3 Vezi p. 76.

 

4 Legea nr. 166/2017 (MO nr. 364–370 din 20.10.2017).

 

5 http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4556

 

6 http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3930/language/enâ US/Default.aspx

 

7 http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4582

 

8 Vezi p. 104.

 

9 Vezi p. 120.