Noul formular al dării de seamă privind plata pentru poluarea mediului
Ministerul Finanţelor a aprobat1 noul formular al dării de seamă (forma POLMED 232) şi Instrucţiunea de completare a acesteia, luând în considerare modificările operate în Legea nr. 1540/19983 şi intrate în vigoare la 1 octombrie 2023.
Darea de seamă respectivă urmează a fi prezentată lunar sau anual, şi anume:
• lunar, până la data de 30 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se prezintă – de către subiecţii care nu fac parte dintr-un sistem colectiv4 al responsabilităţii extinse a producătorului (REP) sau nu sunt înregistraţi ca sistem individual, pentru ambalajele plasate pe piaţă, precum şi pentru mărfurile specificate în anexa nr. 8 la Legea nr. 1540/1998;
• anual, până la data de 30 aprilie a anului imediat următor anului de gestiune – de către subiecţii care fac parte dintr-un sistem colectiv al REP sau sunt înregistraţi ca sistem individual.
Obligaţia de prezentare a dării de seamă (forma POLMED 23) o au persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi produc, importă, procură pe teritoriul Republicii Moldova de la subiecţii care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia:
• mărfurile prevăzute în anexa nr. 8 la Legea nr. 1540/1998;
• ambalajul fabricat din plastic, lemn, hârtie, carton, sticlă, metale (inclusiv aluminiu) şi/sau compozit, ce conţine produse.
Modul de implementare a preţurilor de transfer va fi reglementat
După cum se ştie, prin Legea nr. 356/20225, de la 1 ianuarie 2024, titlul V al CF va fi completat cu capitolul 112, potrivit căruia, la determinarea venitului impozabil, contribuabilul este obligat să respecte principiul lungimii braţului6 pentru tranzacţiile cu persoane afiliate. Pentru a facilita aplicarea de către contribuabili a prevederilor respective, Ministerul Finanţelor a elaborat şi a prezentat spre consultare publică7 proiectul Ordinului cu privire la aprobarea regulilor de implementare a preţurilor de transfer. Regulile în cauză se vor regăsi în Regulamentul privind preţurile de transfer, precum şi în alte materiale normativ-instructive8.
Codul fiscal va fi modernizat
În vederea perfecţionării legislaţiei fiscale în vigoare, evitării numărului exagerat al modificărilor operate anual şi creării unui cadru legal adaptat la nevoile şi cerinţele mediului de afaceri, Ministerul Finanţelor a elaborat şi a prezentat pentru consultare publică9 proiectul Conceptului de modernizare a Codului fiscal. Noul cod urmează a fi elaborat până în anul 2027 şi va cuprinde şase cărţi: „Dispoziţii generale, noţiuni, drepturi şi obligaţii”, „Impozite directe”, „Impozite indirecte”, „Impozite şi taxe locale”, „Regimuri speciale”, „Proceduri fiscale”.
Reglementările privind delegarea salariaţilor vor fi ajustate
Ministerul Finanţelor a elaborat şi a prezentat pentru consultare publică10 proiectul prin care sunt propuse mai multe modificări la Regulamentul aprobat prin HG nr. 10/201211. Principalele modificări referitoare la determinarea şi compensarea cheltuielilor de deplasare sunt:
• revizuirea modului de compensare a cheltuielilor de deplasare pentru zilele de plecare şi sosire în/din deplasare, precum şi în cazul delegării pentru o singură zi pe teritoriul Republicii Moldova;
• ajustarea prevederilor referitoare la cheltuielile pentru transport şi locaţiune. Astfel, potrivit documentelor confirmative, personalului delegat i se vor achita cheltuielile de transport până la locul de destinaţie sau la locul de cazare cu diferite tipuri de transport, inclusiv cu taximetrul;
• stabilirea normei de diurne în mărime de 250 de lei pe zi (indiferent de categoria personalului şi localitatea de delegare) şi a plafonului-limită de cazare în mărime de 1 000 de lei (plafonul A) şi 2 000 de lei (plafonul B) pe zi (indiferent de localitatea de delegare), în cazul delegării pe teritoriul Republicii Moldova;
• majorarea cu 30 de euro/dolari a normelor maxime ale diurnelor şi cu 50 de euro/dolari a plafoanelor de cazare pe categorii ale persoanelor delegate, în cazul delegării peste hotare.
Formularul NER-17 a fost modificat
Începând cu perioada fiscală de raportare 2023, urmează a fi aplicate modificările operate în Ordinul MF nr. 69/201712 prin Ordinul MF nr. 90/202313. În special, în redacţie nouă este expusă darea de seamă (forma NER-17). Totodată, s-a stabilit că aceasta urmează a fi prezentată, utilizând metodele automatizate disponibile în sistemul informaţional al SFS, de către:
• nerezidenţii care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova conform art. 5 pct. 151) din CF, în condiţiile prevederilor art. 76 din CF;
• persoanele juridice nerezidente care obţin venituri din Republica Moldova de la persoane, altele decât cele menţionate la art. 90 din CF, în condiţiile prevederilor art. 74 din CF.
1 Prin Ordinul nr. 93/2023 (MO nr. 383–386/12.10.2023, vezi p. 105).
2 Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului.
3 Lege privind plata pentru poluarea mediului.
4 Acesta reprezintă o organizaţie nonprofit, creată de cel puţin trei producători de ambalaje în vederea realizării obligaţiilor acestor producători sau ale reprezentanţilor autorizaţi care acţionează în numele producătorilor cu privire la gestionarea deşeurilor de ambalaje.
5 Lege cu privire la modificarea unor acte normative (politica fiscală şi vamală pentru anul 2023).
6 Potrivit acestui principiu, în cazul în care condiţiile în relaţiile comerciale sau financiare dintre persoanele afiliate sunt diferite de cele între persoane independente, orice venit care s-ar fi acumulat, în lipsa acestor condiţii, pentru una dintre persoane poate fi inclus în venitul acelei persoane şi impozitat în modul corespunzător.
7 mf.gov.md/ro/content/proiectul-omf-cu-privire-la-aprobarea-regulilor-de-implementare-pre%C8
%9Burilor-de-transfer
8 În afară de Regulament, vor fi aprobate modelul Informaţiei privind preţurile de transfer şi Instrucţiunea de completare a Informaţiei respective, precum şi diverse nomenclatoare: a statelor, tranzacţiilor, metodelor de stabilire a preţurilor de transfer, marjelor/indicatorilor economico-financiari de profitabilitate.
10 mf.gov.md/ro/content/proiectul-hg-cu-privire-la-modificarea-hg-nr-102012-pentru-aprobarea-regulamentului-cu-0
11 Regulament cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova.
12 Ordin privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfăşurată de nerezidenţi în Republica Moldova şi veniturile obţinute de către aceştia (Forma NER-17) şi a Modului de completare a acesteia.
13 MO nr. 379–382/10.10.2023.