Furnizorii de servicii de finanțare participativă vor putea externaliza funcțiile operaționale
05.03.2024

Externalizarea funcțiilor operaționale ale  furnizorilor de servicii de finanțare participativă va devein posibilă în temeiul unui contract între furnizor și prestatorul de servicii, în baza căruia respectivul prestator de servicii desfășoară un proces, un serviciu sau o activitate operațională, care ar fi fost întreprinse de către furnizorul respectivelor servicii.

 

Comisia Națională a Pieței Financiare propune pentru consultări publice, care vor dura până la 18 martie 2024, proiectul regulamentului privind externalizarea funcțiilor operaționale ale furnizorilor de servicii de finanțare participativă.

 

Documentul stabilește etapele procesului de extenalizăre – de la avizarea prealabilă a transmiterii funcțiilor operaționale ale furnizorilor, evaluarea prestatorului de servicii și elaborarea politicilor interne privind externalizarea și administrarea riscurilor asociate acesteia până la prevederile ce urmează a fi incluse în contractele de externalizare, evidența acestora și notificarea CNPF aferentă funcțiilor operaționale externalizate.

 

Amintim, la 1 martie curent a intrat în vigoare Legea nr. 181/2023 privind serviciile de finanțare participativă, scopul căreia este susținerea și a oferirea unei alternative de finanțare pentru întreprinderile nou-înființate, ÎMM-uri și pentru autoritățile administrației publice locale, prin intermediul sistemului informațional cu acces public, gestionat de un furnizor de servicii de finanțare participativă.

 

Regimul fiscal al finanțării participative a fost prezentat aici.