Sub sancțiunea nulității absolute a actului juridic de dobândire, nu pot dobândi sau deține drept de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă și ale fondului forestier prin acte juridice între vii, persoana fizică sau juridică străină, sau persoana juridică al cărei capital social conține investiții străine, sau care are în calitate de administrator ori fondator (asociat), ori acționar persoane fizice sau juridice străine, sau persoanele juridice al căror capital social conține investiții străine, sau beneficiarii efectivi ai acestora.
La 7 martie 2025 va fi pus în aplicare noul Cod funciar, aprobat prin Legea nr. 22/2024 publicată pe data de 7 martie curent în MO. La data întrării în vigoare a noului act normativ vor fi abrogate Legea nr. 1247/1992, Legea nr. 1308/1997 și Codul funciar nr. 828/1991, unele prevederi ale acestuia fiind aplicate până la 31 decembrie 2028.
Astfel, reglementările actuale vor rămâne în vigoare în cazul atribuirii sectoarelor de teren din intravilan pentru case, anexe gospodăreşti şi grădini; la atribuirea în proprietate privată a cotelor de teren echivalent (inclusiv în natură), precum și normele ce vizează întovărășirile pomicole.
Menționăm, noul Cod stabilește că, după intrarea acestuia în vigoare, repartizarea unor noi suprafețe de teren pentru loturi pomicole va fi interzisă, iar vânzarea-cumpărarea loturilor din cadrul întovărășirilor pomicole existente se efectuează, până la finele anului 2028, de către autoritățile administrației publice locale, la cererea membrilor trecuţi în registrele cadastrale ale deţinătorilor de teren în respectivele întovărășiri.
Obiectele și subiecții relațiilor funciare, competențele autorităților publice în domeniu, noțiunea de cadastru funciar și modul de ținere a acestuia pot fi consultate în MO nr. 93-95 din anul curent.