Serviciul Fiscal de Stat a elaborat noile Indicații metodice privind efectuarea vizitei fiscale și aplicării chestionarului contribuabilului (în continuare – Indicații). Proiectul este plasat pe pagina oficială a autorității pentru consultări publice, propunerile și sugestiile părților interesate fiind acceptate până la 7 iunie curent.
La momentul punerii documentului în aplicare (din data publicării în MO) va fi abrogat Ordinul SFS nr.388/2019, prin care au fost aprobate Indicațiile metodice privind efectuarea vizitelor fiscal în vigoare la momentul de față.
Astfel, în scopul limitării interacțiunii dintre contribuabil și SFS este preconizată aplicarea procedeului fiscal „Chestionarul contribuabilului”. Acesta presupune colectarea informației pentru a stabili date de ordin general, motivele de divergență între informația declarată de agentul economic și informația disponibilă a autorității fiscal (după caz, cu anexarea în copie a actelor necesare). Chestionarul va fi completat de entitate benevol, întrebările fiind remise contribuabilului doar după acceparea completării acestuia. În cazul refuzului de completare, va fi inițiată vizita fiscală.
În proiect este prezentată procedura de inițiere a vizitei fiscale de către SFS (la stabilirea a cel puțin trei criterii de risc din lista celor 24 descrise în Indicații), scopurile acesteia, modul de întocmire a rapoartelor, drepturile și obligațiile funcționarului fiscal și ale contribuabilului etc.
Anexe la document sunt formularele Chestionarului contribuabilului, a Înștiințării privind inițierea vizitei fiscale, a Delegării privind inițierea vizitei fiscale și Raportul asupra acesteia.
Menționăm, vizita fiscală poate fi efectuată la solicitarea contribuabilului, inclusiv în baza cererii privind înregistrarea ca plătitor TVA sau antrepozitar autorizat, dar și pentru constatarea adresei juridice (inclusiv a subdiviziunilor). Pentru aceste cazuri sunt elaborate formulare separate ale rapoartelor, de asemenea anexate la proiect.
Indicațiile vor deveni o călăuză pentru funcționarii SFS în cadrul efectuării vizitelor fiscale, stabilind particularitățile și condițiile de organizare, de efectuare și de raportare a rezultatelor. Totodată, se constată necesitatea unui sistem funcțional al parteneriatului dintre SFS și contribuabil, de la egal la egal, care va facilita relațiile reciproce de colaborare și va contribui la conformarea voluntară, se constată în document.