Prin Ordinul nr. 519/2024, publicat pe pagina Serviciului Fiscal de Stat, a fost completată Baza Generalizată a Practicii Fiscale, fiind precizată poziția oficială a autorității asupra întrebării prezentate în continuare.
29.1.1.26 În care perioadă fiscală contribuabilul are dreptul la trecerea în cont a impozitului pe venit achitat în alt stat, în cazul în care certificatul care confirmă achitarea (reținerea) impozitului pe venit peste hotarele Republicii Moldova a fost prezentat în altă perioadă decât cea în care a fost reținut impozitul?
În conformitate cu prevederile art.82 din Codul fiscal, contribuabilul are dreptul de a trece în cont impozitul pe venit, achitat în orice stat străin, dacă acest venit urmează a fi supus impozitării şi în Republica Moldova. Trecerea în cont a impozitului pe venit poate fi efectuată cu condiția prezentării de către contribuabil a documentului, care confirmă achitarea (reținerea) impozitului pe venit peste hotarele Republicii Moldova, certificat de organul competent al statului străin respectiv, cu traducere în limba română, cu excepţia celui emis în limba engleză sau în limba rusă.
Mărimea trecerii în cont, pentru orice an fiscal nu poate depăși suma care ar fi fost calculată la cotele aplicate în Republica Moldova față de acest venit.
Trecerea în cont a impozitului achitat în alt stat se efectuează în anul în care venitul respectiv este supus impozitării în Republica Moldova.
Prin urmare, trecerea în cont a impozitului achitat în alt stat se va efectua în anul în care venitul respectiv este supus impozitării în Republica Moldova.
Respectiv, în cazul în care certificatul care confirmă achitarea (reținerea) impozitului pe venit peste hotarele Republicii Moldova a fost prezentat în altă perioadă decât cea în care a fost reținut impozitul, în temeiul art.188 alin. (2) din Codul fiscal, contribuabilul urmează să corecteze darea de seamă, prin prezentarea unei dări de seamă corectate.
Alăturat, în cazul în care contribuabilul depune darea de seamă corectată, conform art. 188 din Codul fiscal, iar această corectare nu generează obligații suplimentare privind impozitul pe venit, în temeiul art. 234 alin. (11) din Codul fiscal, nu se aplică amenda prevăzută la art. 260 alin. (1) pentru nerespectarea modului de întocmire și de prezentare a dării de seamă fiscale. Totodată, conform art. 261 alin. (41) din Codul fiscal, contribuabilul este exonerat de sancțiuni pentru diminuarea impozitului pe venit, dacă darea de seamă corectată nu conține informații și date neveridice.
De asemenea, nu se calculează majorări de întârziere pentru neplata impozitului în cazul în care nu există sume suplimentare de achitat.