Relaxarea activității în comerțul interior
06.01.2025

Amplasarea unităților cu profil alimentar în case individuale de locuit ar putea fi efectuată cu acordul scris al proprietarilor și fără schimbarea destinaţiei prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale. Prevederea este inclusă în proiectul hotărârii ce urmează a fi aprobată de Executiv și are drept scop modificarea Hotărârii Guvernului nr. 206/2023.  Amintim, prin respectivul act normativ au fost puse în aplicare regulamentele şi a regulile din comerțul interior.

 

Potrivit autorilor proiectului, aprobarea și implementarea noilor prevederi va elimina unele constrângeri birocratice și va facilita dezvoltarea comerțului.

 

Încă o intervenție propusă ține de excluderea interdicției de aducere de către persoanele fizice, în vederea deservirii la desfășurarea unor ceremonii, a produselor culinare și/sau băuturilor alcoolice autorizate sanitar-veterinar sau care dețin certificat de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor, în modul stabilit de legislație în vigoare, cu condiția prezentării actelor ce confirmă calitatea acestor produse și/sau băuturi. Amintim, la momentul de față Regulamentul sanitar pentru unităţile de alimentaţie publică stabilește expres că, prepararea produselor culinare din materii prime și utilizarea băuturilor alcoolice aduse de persoane fizice neautorizate în vederea deservirii la desfăşurarea unor ceremonii sunt interzise.

 

Se propune și modificarea Regulamentului sanitar pentru unităţile comerciale care practică activitate de comerț cu produse alimentare. În prezent acesta stabilește că, încăperile şi instalaţiile urmează a fi  executate din materiale sigure, care să nu poată transmite produselor alimentare substanţe indezirabile, inclusiv toxice, ceea ce provoacă incertitudini și tratarea voluntară a acestor prevederi.  Respectiv, pct. 9 din Regulament va fi completat cu trimiteri la reglementările Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor și Legii nr. 296/2017 privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare.

 

Documentul este propus pentru consultări publice. Propunerile și opiniile părților interesate sunt acceptate până pe data de 17 ianuarie 2025.