La cumpărarea imobilelor și mijloacelor de transport cetățenii vor declara proveniența banilor
27.01.2025

Având în vedere că, la 1 aprilie 2025, va intra în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (termenul de punere în aplicare a fost transferat de la 1 ianuarie prin Legea nr. 311/2024), Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) a aprobat formularul-tip al Declarației pe propria răspundere pentru depunerile în numerar la prestatorii de servicii de plată în scopul procurării bunurilor imobiliare și mijloacelor de transport (în continuare – Declarație) și instrucțiunea de completare a acesteia. Ordinul SPCSB nr. 1/2025 a fost publicat în MO și va intra în vigoare odată cu reglementările privind decontările în numerar.

 

Astfel, începând cu 1 aprilie 2025, persoanele fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător și care vor cumpăra bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător vor fi obligate să prezinte Declarația la depunerea numerarului la prestatorii de servicii de plată, cu valoare ce nu depășește echivalentul a 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate1  – în scopul procurării bunurilor imobile, respectiv, echivalentul a 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate – în scopul procurării mijloacelor de transport.

 

În Declarație urmează a fi indicate datele cumpărătorului și vânzătorului, precum și ale reprezentanților acestora și ale beneficiarului efectiv (în cazul în care este o altă persoană decât cumpărătorul), proveniența mijloacelor financiare utilizate (salarii, împrumut, donație, economii acumulate, vânzare de bunuri etc.), cu anexarea actelor doveditoare a acestor venituri. În cazul în care aceste acte lipsesc sau nu pot fi prezentate, declarantul va furniza informația privind circumstanțele în care au fost obținute mijloacele financiare.

 

Totodată, vânzătorul va declara și statutul de persoană expusă politic, precum și gradul de rudenie sau asociere cu asemenea persoane.

 

Potrivit Legii nr. 34/2025, Declarațiile vor fi transmise de prestatorii serviciilor de plată la SPCSB până în data de 10 a lunii următoare celei în care au fost efectuate depunerile de numerar de către persoanele fizice.

 

Reiterăm, alin. (4) art. 5) din aceeași lege stabilește că, în cazul în care prețul bunului imobil/al mijlocului de transport indicat în contractul de vânzare-cumpărare depășește echivalentul a 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate pentru bunurile imobile și, respectiv, echivalentul a 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate pentru mijlocul de transport, plata urmează să fie efectuată prin transfer bancar, cu excepția sumei de până la 200000 lei, care poate fi achitată în numerar.

 

Ținând cont de prevederile art. 11 alin. (4) al legii prenotate, începând cu anul 2026, limitele indicare supra vor fi reduse de la 100 salarii medii pe economie prognozate la 75 în cazul procurării bunurilor  imobile şi de la 50 salarii medii pe economie prognozate la 25 la cumpărarea mijloacelor de transport. Din anul 2027 suma va fi redusă  la 50 salarii medii pentru bunurile imobile. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2028, obligația de depunere a Declarației va fi exclusă, fiind stabilit termenul de abrogare a alin. (5)–(7) ale art.5) din Legea nr. 34/2024.

__________________________________________

1 Pe anul 2025 cuantumul salariului mediu lunar prognozat pe economie constituie 16 100 lei.