Delimitarea regimului de depozitare și de producție în ZEL
30.05.2025

Persoanele fizice sau juridice înregistrate în calitate de rezident al zonei libere (ZEL) după data de 1 ianuarie 2024 sunt în drept, pe perioada de funcționare a ZEL concrete, să desfășoare următoarele genuri de activitate:

a) comerț cu ridicata, cu excepția băuturilor alcoolice și a produselor din tutun;

b) genuri auxiliare de activitate necesare desfășurării activităților indicate supra, implicit servicii comunale, de depozitare, de brokeraj, de construcții, de alimentație publică etc.

 

După obținerea autorizației respective din partea Serviciului Vamal,  persoanele indicate supra sunt în drept să desfășoare pe teritoriul zonelor activitate de prelucrare a mărfurilor în regimul de perfecționare activă.

 

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării propune pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, scopul căruia este delimitarea regimului de depozitare și de producție în zonele libere în funcție de perioada de obținere a statutului de rezident al ZEL. Astfel, va fi precizat regimul vamal pentru persoanele juridice sau fizice care au inițiat activitatea în ZEL până la 31 decembrie 2023 (conform reglementărilor Codului vamal nr. 1149/2000, abrogat din data indicată) și după 1 ianuarie 2024 (conform Codului vamal nr. 95/2021).

 

Respectiv, prevederile Legii nr. 440/20011 vor fi aduse în concordanță cu normele Codului vamal în vigoare. Urmează a fi expres stabilită distincția genurilor de activitate desfășurate în ZEL de către rezidenții „vechi” și „noi”, ceea ce va asigura transparența regimului vamal aplicat (vezi noua redacție a art. 7).

 

Astfel, pentru rezidenții înregistrați până la data de 31 decembrie 2023, care nu au optat pentru regimul vamal reglementat de Codul vamal nr. 95/2021:

  • până la data de 31 decembrie 2028, vor fi scutite de taxa vamală mărfurile produse în ZEL introduse pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum și mărfurile care nu au fost prelucrate suficient în ZEL, introduse pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, în partea ce se referă la mărfurile străine plasate în ZEL însoțite de o dovadă de origine preferențială și mărfurile autohtone care au fost utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient;
  • în cazul apariției unei datorii vamale pentru mărfurile menționate supra, din 1 ianuarie 2029 cuantumul taxei vamale corespunzătoare acestei datorii se determină, la cererea declarantului, pe baza clasificării tarifare, a valorii în vamă, a cantității, a naturii și a originii mărfurilor plasate sub regimul de zonă economică liberă  la momentul acceptării declarației vamale privind aceste mărfuri.

 

Totodată, fără obligativitatea înregistrării în calitate de rezident, în cadrul ZEL va putea fi permisă prestarea serviciilor de plată (prin intermediul bancomatelor). Intervenția este propusă  la art. 6 alin. (18).

 

Va fi ajustată la prevederile Legii nr. 131/20122 și efectuarea controlului de stat în respectivele zone. Amintim, aceasta prevede expres că, în cadrul ZEL și al parcurilor industriale se planifică şi se efectuează doar controale comune, în baza unui plan al controalelor distinct şi consolidat, corespunzător unei ZEL/unui parc industrial, aprobat în conformitate cu prevederile legii (art. 4 alin. (12)).

 

Propunerile și obiecțiile părților interesate pot fi prezentate până la 10 iunie 2025.

 

Recomandăm să citiți și Încetarea activității ZEL. Urmează evaluarea posibilității reconversiei acestora în parcuri industriale.

______________________________________

1 Legea nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere.

2 Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat.