Guvernul a aprobat Programul „373”
08.06.2023

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor „373”, va elabora manualul operațional al Programului, care va fi disponibil pe pagina web oficială a instituției, stabilește documentul susținut de Executiv astazi, 7 iunie.

 

Obiectivul Programului este stimularea creșterii economice, a mediului antreprenorial, prin susținerea financiară a proiectelor investiționale pentru extinderea activităților de afaceri. Potrivit proiectului, care va fi pus în aplicare din data publicării hotărârii în MO, în 24 de luni de la lansare, este prognozată atingerea anumitor indicatori:

  • cel puțin o mie de credite investiționale acordate;
  • acordarea a patru mld. lei credite investiționale
  • 60% din beneficiarii Programului vor înregistra o creștere a performanței financiare și a productivității;
  • creșterea cu cel puțin 30% a valorii vânzărilor realizate de ÎMM-urile beneficiare etc.

 

Domeniile de activitate eligibile în cadrul Programului sunt:

Amintim, Programul prevede compensarea dobânzilor la creditele investiționale eligibile cu o maturitate de cel puțin 3 ani, pentru care rata dobânzii achitată de beneficiar nu va depăși 3% anual pentru creditele acordate în valută străină  și cele atașate la valută străină, 7% anual – pentru creditele acordate în monedă națională.  Compensarea dobânzii va fi acordată pentru întreaga perioadă a maturității, dar nu mai mult de 7 ani.