Serviciul Fiscal de Stat recepționează, gestionează şi actualizează datele cu privire la casetele de siguranță ale persoanelor fizice și juridice și informația cu privire la beneficiarul efectiv al acestora. Entitățile care prestează servicii de păstrare în casete de siguranță transmit informația menționată conform anexelor nr. 23 și 24 la Instrucțiune prin intermediul sistemului informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice.
Astăzi, 25 august, sunt puse în aplicare prevederile Ordinului Serviciul Fiscal de Stat nr.299 cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017, și a Ordinului SFS nr. 582/2020 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de expediere şi recepţionare a documentelor prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice. Documentul este publicat în MO.
Astfel, în sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice (SIA CCDE) utilizat între Serviciul Fiscal de Stat, Banca Națională a Moldovei, bănci (sucursalele acestora), prestatorii de servicii de plată, executori judecătorești și autoritățile publice emitente de mandate de executare va fi înregistrată, de rând cu informația ce vizează deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor bancare și/sau conturilor de plăți, și informația cu privire la casetele de siguranță date în folosință persoanelor fizice și juridice, precum și de modificare sau închidere a respectivelor casete.
Intervențiile sunt operate în contextual în care la 1 iulie 2023 au intrat în vigoare prevederile Legii nr.66/2023, prin care Serviciului Fiscal de Stat i-a fost transmisă sarcina de creare, gestionare și actualizare a Registrului conturilor de plăţi şi bancare, a casetelor de siguranță ale persoanelor fizice și juridice și informația cu privire la beneficiarul efectiv al acestora.
Competența este stabilită în vederea exercitării atribuțiilor SFS stabilite de legislația de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.