Subvenții pentru deschiderea farmaciilor în localitățile rurale
22.09.2023

Farmacie rurală subvenționată de stat reprezintă farmacia comunitară sau filiala acesteia, amplasată în localitate rurală cu populație minimă de 1000 persoane unde nu există asistență farmaceutică. Asistența farmaceutică în localitățile rurale poate fi exercitată, prin derogare de la rigorile ligislației, și de către specialiști cu studii în medicină1. Cetățenii străini şi apatrizii care au studii în medicină pot exercita asistență farmaceutică doar după echivalarea şi recunoașterea documentelor de studii în modul stabilit de lege, în aceleași condiții ca şi cetățenii Republicii Moldova.

 

Prevederile sunt incluse în proiectul regulamentului privind modul de înființare si subventionare de stat a farmaciilor în localitățile rurale, care este inclus pe ordinea de zi a ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător.

 

Scopul documentului este asigurarea accesului la medicamente pentru populația din sate, deoarece, potrivit analizei impactului de reglementare, din 1477 localități rurale 1059 nu beneficiază de asistență farmaceutică, populația fiind lipsită de acces la medicamente esențiale. Problema este parțial rezolvata prin farmacii extrabugetare din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice de asistență medicală primară.

 

Potrivit proiectului, orice entitate juridică ce dispune de licență pentru activitatea farmaceutică, este constituită în condițiile legii și activează pe teritoriul Republicii Moldova va obține dreptul de desfășurare a activității în zonele rurale, beneficiind, în funcție de venitul lunar din vânzări (fără TVA), și de subveniții din partea statului.

 

Astfel, grila indicată în document prevede acordarea subvențiilor în cuantum de 20 mii lei lunar în cazul în care volumul vânzărilor nu depășește 50 mii lei, 15 mii lei – în cazul vânzărilor de până la 100 mii lei și, respectiv, 10 mii în situația în care vânzările nu depășesc 150 mii lei lunar. Dacă vânzările vor fi mai mari de 450 mii lei trimestrial, beneficiarul va pierde dreptul la subvenție pentru trimestrul respectiv.

 

Desemnarea sau selectarea agentului economic ce va beneficia de subvenție pentru desfășurarea activității farmaceutice în localitate rurală urmează a fi efectuată de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în baza cererii solicitantului. În cazul în care pentru aceeași localitate vor fi depuse mai multe cereri, Agenția va desfășura o licitație cu reducere, câștigător al căreia va fi desemnat ofertantul care va accepta cea mai mare reducere a sumei subvenției (pasul va constitui 500 lei).

 

Pentru asemenea farmacii sunt stabilite anumite cerințe: echiparea cu aparate de casă și control și alt echipament destinat activității, acces la internet, suprafața oficinei împreună cu încăperea pentru recepționarea și păstrarea medicamentelor nu poate fi mai mică de 15 m2, existența grupului sanitar, a mobilierului necesar etc. Totodată, acestea vor fi obligate să dispună de contract cu CNAM privind eliberarea medicamentelor compensate.

 

Autorii documentului propun punerea în aplicare a acestuia din data publicării hotărârii aprobate în MO.

___________________________________________________

 

1 Absolvenți ai colegiilor de medicină și a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.