Delegarea personalului. Propunerile incluse în proiectul modificărilor
03.10.2023

În Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova va fi inclusă noțiunea de personal – persoana fizică ce activează în baza contractului (acordului) individual de muncă sau în cea desfășurată în baza altor contracte cu caracter civil inclusiv administratorii, fondatorii, membrii consiliului de administrație ori membru al organelor de conducere. Aceasta urmează să substituie noțiunea de salariat, utilizată în textul documentului la momentul de față. Respectiv, este propusă excluderea din Regulament a prevederii că poate fi delegat doar salariatul încadrat în statele de personal ale entității.

 

Proiectul modificărilor în Regulamentul prenotat a fost examinat ieri, 2 octombrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat.

 

Astfel, poate fi modificată și determinarea deplasării în interes de serviciu, care se propune a fi definită drept delegarea personalului, conform ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) entității (red: în prezent – de angajator), pe un anumit termen, pentru executarea obligaţiilor prevăzute la pct.4 al Regulamentului1.

 

Autorii vin cu intervenții și în sensul precizării zilei plecării/sosirii în deplasare; de compensare a cheltuielilor efective pentru locaţiune, inclusiv pentru serviciile obligatorii prestate în unitățile de cazare; achitării cheltuielilor pentru călătoria tur-retur cu transportul public, cu taxiul, cu transportul auto închiriat pe distanța dintre gară, aerogară, debarcader și locul de destinație, muncă, cazare sau domiciliu, în baza documentelor confirmative prezentate etc.

 

Aici menționăm și intenția de completare a Regulamentului cu noțiunea de documente confirmative, care vor include documente primare aplicabile pe teritoriul Republicii Moldova și documente care au caracter international, recunoscute și aplicate în practica internațională (cecuri, chitanțe, extrase de conturi, bilete electronice, confirmări electronice etc.).

 

Încă o modificare esențială vizează cazul în care persoana delegată nu prezintă documentele confirmative a cheltuielilor de locațiune. Dacă la momentul de față acestea sunt compensate în proporție de 10% din norma-limită a cheltuielilor de locaţiune pentru fiecare noapte aflată în deplasare, excluzîndu-se timpul aflării în drum (pentru deplasările în străinătate) și 25 lei pentru deplasările în țară, în proiect este indicat că  aceste cheltuieli se vor compensa personalului delegat în mărime de 50% din plafonul – limită de cazare pentru fiecare noapte aflată în deplasare, cu excepția suportării integrale sau parțiale a cheltuielilor de cazare de către partea primitoare documentate corespunzător. Compensarea cheltuielilor va fi efectuată în cazul în care personalului delegat nu i s-a acordat locuință fără plată.

 

Totodată, este propusă unificarea cuantumului diurnelor și de cazare a personalului delegat pe teritoriul Republicii Moldova, dar și revizurea Normelor diurnelor şi plafoanelor de cazare pe categorii a persoanelor delegate peste hotare, acestea fiind majorate.

 

Modificările ar putea fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2024.

_________________________________________

1 4. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra salariatului delegat pentru îndeplinirea unor misiuni provizorii, inclusiv:

a) încheierea şi îndeplinirea contractelor, soluţionarea altor probleme legate de producerea şi comercializarea bunurilor şi de prestarea serviciilor;

b) exercitarea funcţiei de control în problemele ce ţin de specificul activităţii;

c) efectuarea vizitelor oficiale, purtarea tratativelor, consultărilor, pregătirea şi încheierea convenţiilor, acordurilor;

d) realizarea schimburilor de experienţă, specializărilor, stagiilor, instruirilor;

e) participarea la vînzări şi expoziţii, studierea pieţei, realizarea de activităţi în domeniul cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice;

f) participarea la sesiuni, simpozioane, conferinţe, şedinţe, congrese, manifestări ştiinţifice, culturale, artistice şi sportive;

g) primirea titlurilor, decoraţiilor şi premiilor decernate etc.;

h) alte sarcini analogice.